Parliamentary debates

Doamna Valeria-Diana Schelean:

"Cât de extins este flagelul violenţei în familie şi care sunt problemele cu care se confruntă femeile care se decid să ceară ajutor"

În ultimele luări de cuvânt, v-am vorbit despre un flagel extrem de grav care macină societatea românească în cel mai profund mod posibil, insinuându-se în familia românilor, afectând viaţa de familie, siguranţa căminului şi a mediului în care cresc copiii noştri, ai tuturor. Acest flagel se numeşte violenţa în familie, iar el este mai prezent decât ne-am fi dorit.

Potrivit unei statistici întocmite de Inspectoratul General al Poliţiei Române, în anul 2014 au fost sesizate cu 32% mai multe fapte penale referitoare la violenţa în familie faţă de anul anterior. Acest fapt în sine ar trebui să ne alarmeze în cel mai grav mod, pentru că reprezintă un indicator incredibil de important în legătură cu lipsa de armonie din sânul familiei şi ne arată că pentru femeile din România viaţa a devenit pur şi simplu mult mai violentă de la un an la altul.

Unul dintre stereotipurile vehiculate intens în România este că violenţa în familie este mai extinsă la sat decât la oraş. Iată că statisticile oficiale contrazic această prejudecată. Din totalul infracţiunilor sesizate în primele 11 luni ale anului 2014, 56% au fost comise în mediul urban şi 44% în mediul rural.

O altă judecată comună spune că violenţa în familie se petrece în spatele uşilor închise, departe de ochii trecătorilor. Statisticile iarăşi demolează ceea ce credeam. O pondere importantă dintre aceste infracţiuni sunt comise, într-adevăr, la domiciliu, 69,6%, dar, în mod stupefiant, o treime, 30,4% sunt comise în spaţiul public. Iar acest lucru este foarte periculos, pentru că arată că, pentru victime, nu mai există siguranţă nici dincolo de uşile casei unde au loc abuzurile. În ceea ce priveşte identitatea victimelor infracţiunilor de violenţă în familie, 50,6% sunt femei şi un procent uluitor de 34% sunt minori.

În legătură cu gravitatea infracţiunilor intrafamiliale, vreau să trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte creşterea a patru indicatori faţă de anul de referinţă 2013:

• indicatorul loviri sau alte violenţe este în creştere cu 100% faţă de 2013;
• indicatorul omor este în creştere cu 20% faţă de 2013;
• indicatorul şantaj este în creştere cu 69% faţă de 2013;
• indicatorul viol este în creştere cu 37% faţă de 2013.

Analiza acestor indicatori ne relevă o situaţie care se prezintă dezastruos pentru victimele violenţei în familie: cazurile de violenţă în familie se întâmplă tot mai des, iar atunci când se întâmplă, aproape de fiecare dată aduc cu sine loviri sau alte violenţe. Raportat la incidenţa cazurilor de violenţă în familie, sunt încă prea puţine femei care apelează la ordinul de protecţie, chiar dacă numărul acestora a crescut. Iar atunci când îşi fac curaj să se rupă de relaţia abuzivă sau să plece din cămin, să ceară ordinul de protecţie şi să se pună în siguranţă, se lovesc de un zid birocratic: durata de soluţionare şi atingerea scopului urmărit prin promovarea cererii de emitere a ordinului de protecţie s-au realizat într-un interval cuprins între 120-180 de zile de la înregistrarea cererii în sistem şi, respectiv, 42-60 de zile de la înregistrarea cererii la instanţa de control judiciar, ordinul fiind comunicat organului de executare la momentul pronunţării de către instanţa de apel.

Cu alte cuvinte, deşi sunt tot mai dese cazurile în care femeile au nevoie de protecţie, deşi sunt tot mai frecvente cazurile în care femeile solicită protecţie, sistemul nu reuşeşte să le vină în ajutor aşa cum ele au nevoie. Cea mai grăitoare dovadă: ştirile din ce în ce mai dese despre femei care sunt agresate, lovite, bătute, deşi încearcă să obţină sau au obţinut ordin de protecţie.

Lumea este tot mai violentă pentru femeile române şi este datoria noastră să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a le asigura siguranţa şi pentru a încerca să reparăm o societate care este tot mai afectată de flagelul violenţei.