Cezar-Florin Preda
Cezar-Florin Preda

Sittings of the Chamber of Deputies of April 21, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.70/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 21, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.181 Cezar-Florin Preda - declaraţie politică: "Intemperiile dau valoarea incompetenţei autorităţilor";

Domnul Cezar-Florin Preda:

"Intemperiile dau valoarea incompetenţei autorităţilor"

Numeroasele alunecări de teren produse în ţară, dar şi în judeţul Buzău sunt consecinţele ploilor abundente din ultima perioadă. Cel mai recent bilanţ arată că, în urma precipitaţiilor abundente înregistrate, au fost afectate mai multe drumuri judeţene şi comunale din Săruleşti, Colţi, Măgura şi Racoviţeni. Alături de acestea, legătura dintre judeţele Buzău şi Braşov a fost grav afectată de alunecările de teren, iar circulaţia pe DN 1 s-a desfăşurat pe o porţiune de pe raza comunei Măgura.

Ultimele căderi de precipitaţii au reactivat aceste alunecări de teren, iar pământul a luat-o violent la vale, afectând drumul naţional DN 10 Buzău - Braşov, la km 26+800, pe o lungime de aproximativ 10 metri şi aproximativ un metru lăţime, două drumuri judeţene (DJ 204 Vintilă Vodă-Bisoca, pe o lungime de 20 metri şi adâncime de 50 centimetri, respectiv DJ 220, la km 54+400, în urma creşterii debitelor pârâului Câlnău, producându-se erodarea malului stâng pe o lungime de aproximativ 60 metri) şi două drumuri comunale DC 69, Colţi-Colţii de Jos este afectat de o alunecare, declanşată încă din primăvara anului trecut, care se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 600 metri pătraţi, afectând drumul comunal pe o lungime de aproximativ 50 metri. DC 115 este afectat într-o zonă cu păşune, alunecarea de teren întinzându-se pe o suprafaţă de aproximativ 2500 metri pătraţi şi ajungând până la marginea părţii carosabile a drumului comunal, ceea ce a determinat distrugerea pe o lungime de aproximativ 30 metri a rigolei din beton de scurgere a apelor pluviale.

Stimaţi guvernaţi, cifrele înseamnă pagube şi incompetenţa generează dezastre. Reamintesc că o situaţie similară s-a petrecut şi în comuna Bisoca, unde, acum mai bine de o lună, o masivă alunecare de teren, pe o distanţă de 2 km, a distrus opt case cu anexe şi a lăsat pe drumuri cinci familii din zonă. Atunci, douăzeci de persoane, dintre care şapte copii, au rămas fără acoperiş deasupra capului şi doar norocul a făcut ca nimeni să nu fie rănit. Faţă de cele relatate mai sus, remarc neputinţa şi pasivitatea autorităţilor locale care, nu numai că nu s-au implicat la timp, dar nu văd niciun semn din partea acestora în sensul unei preocupări necesare şi constante.

Nu mai este loc de regrete sau scuze în faţa intemperiilor naturii, ci de o implicare efectivă în prevenirea efectelor şi în remedierea eficientă şi pe termen lung a infrastructurii drumurilor. Când veţi lua măsuri pentru ca cetăţenii acestei ţări, inclusiv locuitorii judeţului Buzău, să nu mai trăiască cu sabia lui Damocles deasupra capului, înainte de a se trezi sub cerul liber, în cazul în care vor mai fi în viaţă? De ce ar mai fi nevoie pentru ca autorităţile administraţiei publice să îşi dobândească sau să îşi manifeste competenţa? Să nu mai plouă?

Dacă aveţi alte soluţii, nu este nevoie să le clamaţi. Adoptaţi-le şi puneţi-le în practică! Sper să se întâmple până la prima ploaie.