Parliamentary debates

Doamna Valeria-Diana Schelean:

"Violenţa în familie înseamnă mai mult decât statistici, pentru că victimele au un nume"

În urmă cu o săptămână, declaram de la această tribună că în perioada 1 ianuarie 2012 - 10 octombrie 2013, în medie, la fiecare 6 minute şi 42 de secunde, a fost făcut un apel la numărul unic de urgenţă 112 pentru a semnala un caz de violenţă în familie. Reprezentanţii mass-mediei avansează cifre şi mai îngrijorătoare: o femeie ar fi jignită sau lovită de către partener la fiecare 30 de secunde, iar unul din doi români cunoaşte cazuri de violenţă în familie, însă normele, obiceiurile şi practicile sociale ne fac să nu vorbim despre asta. Însă dacă nu vorbim despre asta, acest lucru nu înseamnă că toate aceste femei, căci de cele mai multe ori este vorba despre femei, toate aceste zeci de mii de femei nu sunt reale, nu au nume, prenume şi poveşti cât se poate de reale. Închiderea unui ochi faţă de realitate nu o transformă. Şi nici nu o repară. Doar noi putem repara realităţile deteriorate.

În cele şapte zile care s-au scurs de când am făcut precedenta declaraţie politică, dacă s-ar păstra rata de apeluri la 112 pe care am prezentat-o mai sus, aproximativ 1.500 de femei vor fi sunat la numărul unic de urgenţă pentru a reclama un caz de violenţă în familie, dar, şi mai sugestiv, peste 20.100 de femei vor fi fost jignite sau lovite de către partener.

Una dintre aceste femei este Alexandra. Ea este cel mai recent caz care a intrat în atenţia mass-mediei naţionale, pentru că în România mai sunt foarte multe Alexandre a căror voce nu reuşeşte să se facă auzită.

Alexandra a avut încredere în prevederile legilor româneşti şi în instituţia ordinului de protecţie pe care Legea nr. 25/2012, adoptată de către vechiul Legislativ, l-a constituit. Alexandra a avut încredere şi în instituţiile statului care trebuiau să o protejeze. Însă ea a fost dezamăgită.

Într-una din cele şapte zile care s-au scurs de când am atras atenţia de la această înaltă tribună asupra pericolului prezentat de flagelul violenţei în familie, Alexandra a fost urmărită şi până la urmă ajunsă din urmă în faţa blocului în care locuia de către fostul său iubit, care a lovit-o fără milă, cauzându-i vătămări corporale vizibile cu ochiul liber. Nu este pentru prima dată când acest bărbat o loveşte, iar cel mai grav este că, potrivit relatărilor mass-media, Alexandra este lovită cu toate că a primit acum ceva timp un ordin de protecţie pe o durată de şase luni. Cel mai revoltător este însă faptul că Alexandra ar fi depus numărul uluitor de 25 de plângeri la Poliţie, a ajuns de trei ori la spital în stare gravă şi ordinul de protecţie pe şase luni pe care l-a obţinut a fost încălcat de cel puţin opt ori de fostul său partener. Putem spune fără să greşim că Alexandra este şi victima incapacităţii totale a statului român de a proteja femeile de violenţa domestică.

Alexandra a făcut tot ce trebuia să facă. Ea şi-a făcut datoria, cu încredere în instituţiile şi legile unui stat care pare să o fi abandonat: a mers la Poliţie să facă plângeri, a adus, potrivit spuselor sale relatate de către mass-media, chiar şi probe video şi martori. Nu s-a întâmplat mai nimic. Agresorul a primit o amendă, dacă şi pe aceea, şi şi-a văzut în continuare de terorizarea acestei femei nevinovate.

Povestea Alexandrei nu este, din păcate, singulară. Sunt încă zeci şi sute de poveşti la fel de tragice cu femei care sunt victime ale violenţei în familie, care îşi pun speranţa în instituţiile şi legile statului şi apoi sunt dezamăgite şi se trezesc în pericol şi sunt încă mii de femei care nici măcar nu au curajul să facă vreun pas.

Am cerut ministrului afacerilor interne să-mi comunice care sunt procedurile Poliţiei Române când vine vorba de implementarea şi monitorizarea respectării unui ordin de protecţie, sunt convinsă că sunt foarte multe lucruri de făcut pentru a nu mai permite ca o situaţie precum cea a Alexandrei să se mai poată repeta vreodată.

Însă soluţia pentru a oferi mai multă protecţie acestor femei cred că stă tot în puterea noastră, a parlamentarilor. Noi avem datoria să găsim cele mai bune instrumente legislative care să confere acestor femei protecţie reală, în cel mai scurt timp, cu proceduri şi reguli clare de intervenţie pentru forţele de ordine, astfel încât femeile din România să poată să se simtă apărate, în siguranţă, şi să fie capabile să ia atitudine în faţa abuzatorilor din această ţară.

În perioada următoare, vă voi aduce la cunoştinţă ceea ce cred că reprezintă câteva modificări legislative esenţiale pentru siguranţa femeilor din România şi am încredere că mă veţi susţine în acest demers, care nu este unul politic, ci civilizator.