Maria Lazăr
Maria Lazăr

Sittings of the Chamber of Deputies of September 16, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of September 16, 2003

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.19 Maria Lazăr - prezentarea mulţumirilor celor care lucrează în agricultură pentru sprijinul pe care îl primesc din partea Guvernului;

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................

Dau cuvântul doamnei deputat Maria Lazăr şi va urma Ioan Miclea.

Doamna Maria Lazăr:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prin intervenţia, declaraţia mea de astăzi, vreau să aduc, într-un fel, de la tribuna Parlamentului, mulţumirile celor care trăiesc în agricultură, pentru sprijinul efectiv pe care îl primesc din partea Guvernului, atât în ce priveşte situaţia lor de zi cu zi, cât şi mai ales pentru posibilitatea de a-şi cultiva pământul. Măsurile luate de Guvern pentru sprijinirea agriculturii şi a celor care lucrează la sate au fost foarte bine primite de către locuitorii satelor şi ei îşi exprimă, desigur, satisfacţia pentru că puterea actuală se preocupă de acest sector atât de important, în care munceşte şi trăieşte aproape jumătate din populaţia ţării.

O măsură luată de Guvern, foarte bine apreciată, este cea cu privire la dublarea pensiilor, care va fi de natură să sprijine locuitorii satelor şi mai ales ţăranii care au muncit ani mulţi pe ogoarele ţării, pentru ca ei să aibă un sprijin efectiv ca să ducă o existenţă mai bună ei şi familiile lor.

De asemenea, măsurile care au fost luate anul acesta şi în anii precedenţi, cu privire la creditele care au fost acordate cu o dobândă foarte avantajoasă pentru procurarea uneltelor agricole, cât şi măsurile şi efortul financiar deosebit pe care Guvernul a început să-l facă de anul acesta cu privire la irigarea culturilor în perioadele secetoase, când producţiile sunt foarte mult afectate, de asemenea sunt de natură să încurajeze ţăranii şi să fie mai optimişti în ceea ce priveşte posibilitatea de a lucra pământul şi de asemenea de a obţine, totuşi, produse cât de cât corespunzătoare.

Ultima măsură care a fost luată de Guvern, privind acordarea celor 2 milioane pentru fiecare hectar cultivat, tuturor ţăranilor care nu sunt în asociaţii cu caracter juridic şi care au până la 5 hectare, chiar dacă a nemulţumit, să zicem, pe o parte dintre cei care au pământul în asociaţii juridice, are un rol deosebit de important, ţăranii apreciază foarte mult acest lucru, pentru că, mulţi ani în şir, cei care îşi cultivau pământul individual nu au beneficiat de nişte avantaje substanţiale din partea statului.

Am venit - şi vreau, cu acest lucru, să închei - să aduc, aici, în faţa dumneavoastră, cuvântul de apreciere şi mulţumirile celor care beneficiază, din partea Guvernului şi a statului român, pentru o existenţă mai bună şi pentru a putea, într-adevăr, să obţină nişte rezultate mai bune, după o muncă uneori istovitoare pe care o depun.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.