Parliamentary debates

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Declaraţie politică: "Reforma reală a învăţământului românesc"

Am fost educaţi, de-a lungul timpului, să credem că suntem un popor cu o inteligenţă mult peste a altora, că suntem superiori ca pregătire şi cunoştinţe unor naţiuni mult mai dezvoltate decât noi. Întreaga maşină de propagandă naţionalisto-comunistă a creat şi a perpetuat mitul că suntem aproape cei mai deştepţi oameni de pe planetă.

Şi-atunci, ne putem pune întrebarea, de ce nu avem nici o universitate clasată între primele 500 din lume? De ce nu putem să formulăm o politică educaţională prin care să formăm oameni capabili să facă faţă concurenţei de pe piaţa muncii? De ce există deficienţe majore în ceea ce priveşte aptitudinile absolvenţilor din România, pe care orice patron de firmă le sesizează atunci când doreşte să angajeze un tânăr proaspăt ieşit de pe băncile unei şcoli din România?

Explicaţii pentru incapacitatea cronică a sistemului educaţional din România de a se adapta sistemului capitalist s-au dat şi se vor mai da: lipsa unei finanţări corespunzătoare, bulversararea sistemului de valori în întreaga societate românească, lipsa de interes a factorului politic faţă de învăţământ ş.a.m.d.

Toate aceste argumente pot fi valide, însă cea mai pertinentă explicaţie pentru situaţia deplorabilă, din punct de vedere al rezultatelor, în care se găseşte sistemul educaţional din România o reprezintă, în opinia mea, lipsa de viziune în ceea ce priveşte reorientarea învăţământului din ţara noastră spre alte valori şi lipsa de dorinţă de a gândi procesul educaţional pe principiile care guvernează mediul concurenţial al economiei de piaţă.

Ne place să ne lăudăm cu marile valori umane care ies pe bandă rulantă din liceele şi universităţile din România. Şi pe bună dreptate, olimpicii internaţionali, cercetătorii recunoscuţi la nivel mondial, specialiştii români din marile corporaţii pot fi pentru noi motive reale de mândrie. Dar consider că ar trebui să ne punem întrebarea dacă nu cumva ei sunt rezultatul muncii lor proprii şi a câtorva profesori de elită, dornici să facă performanţă într-o societate ca a noastră, prea puţin interesată de aşa ceva. Cu ce contribuie învăţământul nostru de nivel mediu în crearea unor personalităţi care să facă faţă exigenţelor cerinţelor de pe piaţa muncii? Cu aproape nimic...

După 17 ani de la despărţirea de comunism, încă le servim copiilor noştri porţii imense de cunoştinţe de care nu se vor folosi niciodată, încă îi îndopăm cu generalităţi, încă vrem să-i învăţăm de toate fără să-i învăţăm de fapt mai nimic. N-am fost capabili până acum să formulăm şi să aplicăm nişte principii menite să scoată învăţământul românesc din starea de letargie în care se găseşte, din inerţia unor precepte care îl guvernează de prea mult timp. Asta pentru că nu a existat voinţa politică. Şi, din păcate, nu numai politicienii sunt de vină...

Să vă dau un exemplu: ne chinuim de atâta timp să stabilim din ce ar trebui să fie alcătuit un bagaj minim de cunoştinţe generale pentru copiii noştri. Şi am ,,pus" în acest bagaj şi matematică, şi biologie, şi chimie, şi fizică, şi psihologie. Într-un cuvânt, de toate. Luaţi actualele manuale de liceu şi veţi vedea că sunt extraordinar de încărcate şi sunt redactate de parcă ar scoate din fiecare elev un specialist pe domeniile amintite. Singurul rezultat al unei astfel de abordări este că viitorii absolvenţi de liceu nu vor rămâne cu nimic de pe urma studierii unor astfel de manuale. Se poate argumenta că este rolul profesorului să explice manualul şi să îl facă accesibil tuturor. De acord, dar câţi profesori au disponibilitatea să treacă dincolo de litera manualului şi să nu aplice metoda: el dictează - elevii scriu; el ascultă şi pune note - elevii răspund? Probabil că sunt foarte puţini care nu procedează aşa... De ce se întâmplă asta? Pentru că majorităţii cadrelor didactice le este foarte greu să se schimbe.

O altă problemă spinoasă a învăţământului românesc o reprezintă lipsa de specializare a elevilor pe domeniile care li se potrivesc. Există prea puţine materii opţionale în care cei interesaţi să-şi poată aprofunda cunoştinţele. Nu se pune accent pe aplicarea cunoştinţelor dobândite, iar cunoştinţele nu sunt corelate de foarte multe ori cu ceea se cere la absolvirea instituţiei de învăţământ, repet, pe piaţa muncii.

Totuşi, consider că pentru situaţia actuală din învăţământul românesc nu sunt vinovaţi doar cei care se află la catedră. Responsabilitatea pentru nerezolvarea problemelor din sistem revine şi celor care au lăsat învăţământul românesc să ajungă aici. Politicienii care s-au perindat pe la conducerea ministerului de resort nu au vrut sau nu au ştiut cum să schiţeze un plan pe termen lung în ceea ce priveşte reforma reală a sistemului educaţional. De multe ori a fost mai simplu să înlocuieşti admiterea la liceu cu examen de capacitate, ca după aceea să-l transformi pe ultimul în teste naţionale. A fost mai simplu să schimbi forma, lăsând fondul problemei identic de fiecare dată.

Stimaţi colegi, este de datoria noastră să ne gândim serios dacă nu cumva am trecut cu vedere prea uşor ceea ce se întâmplă în şcolile din România. Dacă nu cumva grijile noastre principale nu ar fi trebuit să fie şi altele decât acelea de a găsi ceva mai mulţi bani pentru salariile, într-adevăr mici, ale dascălilor? Poate că ar trebui să nu ne limităm în a ne preocupa să acordăm cât mai mulţi bani pentru infrastructura educaţională, şi poate că ar trebui să ne gândim că învăţământul trebuie făcut de oameni realişti, care să înţeleagă faptul că sunt datori să pregătească viitorul acestei ţări.

Eu unul mi-aş dori mai puţină faţadă, mai puţine acţiuni de imagine şi mai multă determinare în aplicarea unei reforme reale, coerente a învăţământului din România, prin măsuri care să ţină ceva mai mult de câteva luni.