Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 24, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.37/2009
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 24, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 24, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.19 | Constantin Severus Militaru - declaraţie politică referitoare la alegerile europene; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Tot din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Constantin Militaru. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|
Domnul Constantin Severus Militaru: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se referă la alegerile europene. Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Anul acesta alegerile la nivelul Uniunii Europene vor avea loc în perioada 4-7 iunie, la nivelul ţării noastre se vor desfăşura la data de 7 iunie - zi de referinţă pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor membrilor României în Parlamentul European. Aceste alegeri vor avea loc simultan, în toate cele 27 state membre ale Uniunii Europene, iar România va trimite la Bruxelles şi la Strasbourg 33 de europarlamentari în loc de 35, aceasta în urma revenirii la configuraţia stabilită de Parlamentul European, după integrarea României şi Bulgariei. Alegerile din 2009 vor fi primele alegeri pentru un mandat complet în Parlamentul European la care România participă alături de Bulgaria, concomitent cu restul statelor membre ale Uniunii Europene, iar acestea se vor desfăşura pe bază de listă de partid. Stimaţi colegi, nu trebuie să uităm că aceste alegeri vor oferi României şansa de a vorbi în faţa Europei, iar prin votul nostru vom alege reprezentanţi care ne vor influenţa viitorul, viaţa de zi cu zi, noii deputaţi aleşi vor fi aceia care ne vor trasa viitorul pentru următorii 5 ani, rolul acestora nu va fi deloc decorativ, ei vor reprezenta interesele tuturor cetăţenilor români. Noii parlamentari europeni vor avea un rol activ în elaborarea legislaţiei cu impact asupra vieţii cetăţenilor români în ceea ce priveşte protecţia mediului, drepturile consumatorilor, egalitatea de şanse, transportul, libera circulaţie a lucrătorilor, capitalurilor, mărfurilor şi serviciilor. Stimaţi colegi, Europarlamentarele au o mare miză politică internă, fiind un fel de barometru electoral în perspectiva alegerilor prezidenţiale, iar fiecare partid din România poate aprecia gradul de popularitate de care se bucură la nivelul populaţiei cu drept de vot. Trebuie să avem convingerea că avem mare nevoie să fim bine reprezentaţi, legislaţia europeană fiind obligatorie şi pentru noi, românii, iar sarcina partidelor din România este să-şi desemneze cei mai buni europarlamentari şi totodată să facă eforturi pentru a-şi apropia electoratul şi a atenua absenteismul la vot. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |



