Parliamentary debates

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Educaţia"

În orice societate modernă, nivelul democraţiei este strâns legat de cel al educaţiei.

Apărarea acestei legături este condiţia indispensabilă a libertăţii şi pluralismului. Prin atitudinea pe care o au faţă de educaţie, partidele româneşti şi guvernanţii au prilejul să-şi dovedească ataşamentul faţă de valorile democratice, precum şi apartenenţa de substanţă la marile familii politice europene.

Proiectul de reformă a învăţământului românesc desconsideră relaţia dintre educaţie şi cetăţenie. Dimpotrivă, el se hrăneşte dintr-o viziune managerială şi utilitaristă, inspirată de un tip de eficacitate ce poate fi cel al unei întreprinderi, dar niciodată al şcolii sau universităţii. În ciuda a 20 de ani de regim democratic şi de deschidere europeană, constatăm că, ascuns de un limbaj tehnocratic, supravieţuieşte vechiul comandament socialist al integrării dintre învăţământ şi producţie.

În învăţământul preuniversitar, proiectul de reformă dezvoltă trei principii, cel al "finanţării care urmează elevul", cel al reducerii duratei studiilor obligatorii şi cel al mobilităţii cadrelor didactice, principii care, aplicate în context românesc, vor agrava criza structurală a şcolii.

Într-un sistem de educaţie în care elevii sunt slab şi, mai ales, inegal pregătiţi, iar infrastructura şcolară este adesea precară, "finanţarea care urmează elevul" va adânci diferenţele de pregătire dintre elevi, transformând educaţia de calitate într-un privilegiu de grup social şi spulberând definitiv speranţa egalităţii de şanse a tinerilor români în materie de formaţie şi carieră.

Şcolarizarea obligatorie până la vârsta majoratului, noul proiect abandonează o parte importantă a tinerilor români cu vârsta între 15 şi 18 ani, împingându-i către condiţia de forţă de muncă necalificată.

Dubla dependenţă a şcolii faţă de Ministerul Educaţiei şi de administraţia locală, agravată de preconizata desfiinţare a titularizării cadrelor didactice, va consolida raporturile clientelare deja existente în multe cazuri între direcţiile şcolilor, inspectorate, personalul politic şi administraţia locală, punând sub semnul precarităţii însăşi profesia de educator.