Vasile Miron
Vasile Miron

Sittings of the Chamber of Deputies of October 5, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.132/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 5, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.20 Vasile Miron - declaraţie politică cu titlul "Bolnav sănătos";

Domnul Miron Vasile:

"Bolnav sănătos"

Zilele acestea naţiunea a aflat cu uimire că există şi o nouă stare în existenţa omului; aceea de a fi şi bolnav şi sănătos. Compătimit cu lacrimi de crocodil pentru starea sa de sănătate, puţin mai lipsea să i se cânte şi prohodul, domnul Teodor Stolojan devine peste noaptea sănătos şi pleacă undeva, în mijlocul naturii, pentru a uita de stresul creat de un aşa zis şantaj în legătură cu unele dintre activităţile anterioare ale domniei sale.

Se poate retrage din cursa electorală pentru ocuparea fotoliului de la Cotroceni un om care după spusele unora are meritul de a fi construit un partid modern, din cauza unui presupus şantaj? Să fim serioşi!

Este o mare specializare a cuiva de a schimba primi miniştri sau fost prim miniştri, aşa cum schimbă Manascu caii. Foştii CDR-işti au început schimbările spectaculoase cu care ne-au bulversat timp de patru ani în guvernarea 1996-2000 de teama că neajungând la guvernare, nu vor mai avea satisfacţia de a le face.