Gheorghe-Eugen Nicolăescu
Gheorghe-Eugen Nicolăescu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 3, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.59/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 3, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.20 Gheorghe-Eugen Nicolăescu - reliefarea unor carenţe în administrarea banului public ale fostei guvernări;

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

Mă adresez astăzi plenului Camerei Deputaţilor, pentru a evidenţia modul total anapoda în care fosta guvernare a ştiut să administreze banul public, şi unde poate duce o asemenea atitudine.

Cu toţii suntem acum alături de familiile sinistrate din judeţele Timiş şi Caraş-Severin, impresionaţi de necazul în care aceştia se află, şi ne întrebăm cum s-a putut întâmpla o asemenea catastrofă.

Pentru a afla răspunsul la această întrebare, trebuie să facem un efort minim şi să ne amintim că în urmă cu numai doi ani, o comisie a Uniunii Europene a avertizat autorităţile române că zona de vest a ţării este cea mai predispusă la situaţii de tipul celor întâmplate zilele acestea. La aceste avertizări, Guvernul PSD a reacţionat aşa cum îi era obiceiul, adică fără să facă o analiză prealabilă, fără a ţine seamă de modul în care sunt cheltuiţi banii publici şi fără a lua măsuri eficiente.

Guvernul Năstase cheltuie 1.400 de miliarde de lei în ultimii doi ani de zile pe lucrări care ar fi trebuit să preîntâmpine calamităţile. În zona Timiş, inginerii hidrotehnişti au iniţiat un proiect care a consumat 620 de miliarde de lei din bugetul ţării, la care s-au mai adăugat încă 280 de miliarde din aceeaşi sursă, proiect destinat tocmai evitării unor catastrofe de genul celor care s-au produs zilele acestea.

În aceeaşi perioadă, judeţul Caraş-Severin a beneficiat de 500 de miliarde de lei, cu aceeaşi destinaţie.

Care este rezultatul acestor investiţii majore făcute de Guvernul iresponsabil al PSD-ului? Cele două judeţe se află astăzi pe primele două locuri într-un trist clasament al durerii şi al nenorocirii a sute şi mii de familii.

Cauzele dezastrului în cele două zone vin din faptul că au fost construite o serie de baraje din pământ, şi nu din beton, care au fost măturate de ape încă din primele momente ale producerii catastrofei. Mai mult decât atât, îndiguirile, care au costat 1.400 de miliarde de lei din banii contribuabililor, nu s-au făcut în punctele critice, unde s-ar fi putut produce viiturile, de multe ori fiind îndiguit malul opus al râurilor cu presupus potenţial de inundaţii. Potrivit specialiştilor, principala cauză a inundaţiilor este aceea a calculării greşite a cotelor maxime pe care le pot atinge râurile care au făcut obiectul lucrărilor de asigurare.

Aşa cum arătam anterior, totalul sumelor cheltuite pentru îndiguirile râurilor din zonă a fost de 1.400 de miliarde de lei. Discutăm, în consecinţă, despre o sumă imensă care a dispărut, împreună cu agoniseala de o viaţă a sute şi mii de localnici.

Aşa a ştiut Guvernul Năstase să asigure protecţia cetăţenilor, aşa a ştiut guvernarea psd-istă de tristă amintire să cheltuie banul public. Incompetenţa, indiferenţa, demagogia şi lipsa de respect faţă de cetăţeni a guvernării PSD, ingredientele de bază ale regimului Iliescu-Năstase, au creat şi poate, din păcate, vor mai crea dezastre sociale.

Totodată, reprezentanţi ai PSD dau dovadă de crasă lipsă de moralitate, vorbind şi având păreri despre toate, dar neasumându-şi răspunderea pentru cheltuirea banului public în interesul clientelei politice, şi nu al cetăţeanului.