Parliamentary debates

Domnul Gheorghe Chiper:

Prezenta declaraţie politică are drept cauză întârzierile nejustificate - dar atât de obişnuite - în ce priveşte aplicarea Legii nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa ca urmare a stării de război şi aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile aliate şi asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

În mod concret, această lege elaborată din raţiuni umanitare şi cu scop reparatoriu se pare că are acelaşi destin cu celelalte de acest fel (Legea nr.9/1998) în sensul că după ce se dau speranţe de despăgubiri şi compensaţii multor oameni pe care soarta i-a prigonit de la locurile lor, obligându-i să-şi părăsească proprietăţile şi să-şi abandoneze agoniseala, acum aceşti oameni, concetăţeni ai noştri, constată că momentul dreptăţii pentru ei este tot mai departe, că şi-au făcut iluzii deşarte, că ar putea fi chiar înşelaţi în aşteptările lor.

Motive pentru astfel de sentimente sunt destule. Ele sunt generate de observaţiile frecvente formulate de comisiile constituite în acest scop în privinţa întocmirii dosarelor. Sunt prea dese, dacă nu chiar generale, cazurile în care aceste comisii invocă lipsa documentelor de atestare a bunurilor avute, dar mai ales dovada că aceste bunuri nu au fost înstrăinate prin convenţii civile. Trebuie să recunoaştem că soluţionarea unor astfel de cereri ar ilustra o situaţie ideală administraţiilor şi o foarte bună stare a arhivelor constituite ulterior momentului care a declanşat acest dureros şi nedorit proces de emigraţie a românilor în interiorul propriilor fruntarii.

Dacă procurarea documentelor de proprietare este anevoioasă, şi uneori imposibilă, tot la fel de greu de rezolvat este şi problema ce o implică stabilirea cuantumului despăgubirilor şi acordarea compensaţiilor pe baza criteriilor şi metodologiei de evaluare, prevăzute în normele metodologice de aplicare a legii. Sau poate tocmai asta este explicaţia nerespectării termenelor din lege, mai exact, aceasta poate fi cauza voită a tergiversărilor în efectuarea actelor reparatorii care sunt aşteptate de atâta vreme şi de atât de mulţi compatrioţi nevoiţi să-şi mute în acei ani domiciliul în teritoriile româneşti restrânse de tratatele secrete ale marilor puteri.

Urmărind - şi din raţiuni persoanele - modul în care s-a aplicat legea până acum, pot declara că în actuala formă sunt destule temeiuri să cred că nu sunt şanse de finalizare a procesului de despăgubiri, că însăşi normele metodologice elaborate determină amânarea lor până la un termen incert. Practic, procurarea de documente privind producţia agricolă, suprafeţele cultivate, preţurile de achiziţie, materialele şi structurile construcţiilor, vechimea lor şi "dovezile" pierderii posesiei sunt cerinţe care greu pot fi satisfăcute de majoritatea solicitanţilor.

În consecinţă, este greu şi să se prevadă sumele necesare despăgubirilor, sume care în acest an trebuiau cuprinse în bugetul public. Faptul că nu s-a procedat aşa este dovadă că însăşi conceperea normelor s-a vrut complicată, generală, evazivă şi confuză, tergiversându-se astfel finalizarea documentaţiilor. Aş zice şi pentru a "uşura" bugetul de la plata unor sume care întâmplător nu-i priveşte pe cei din structurile puterii. Altfel, poate s-ar fi procedat mai judicios şi cu mai multă implicare în interiorul termenelor prevăzute de lege, chiar dacă aceasta necesită modificarea normelor metodologice pentru a se elimina din ele neajunsurile menţionate mai sus.

Fac precizarea că referitor la asigurarea sumelor necesare despăgubirilor există un precedent prin atribuirea de acţiuni la societăţi cotate la bursă, aşa cum s-a procedat în cazul deportaţilor şi a persecutaţilor politici.