Parliamentary debates

Domnul Dumitru Avram:

"Cultura corupţiei"

România şi-a însuşit eticheta de "ţară a şpăgii", cuvânt balcanic şi neeuropean ce proliferează într-o lume a argoului debordant. În ţara în care un serviciu de 20 de dolari, pentru un loc într-un cămin studenţesc, de exemplu, costă 200 sau chiar 400 de dolari, este absolut normal ca 85% dintre cetăţenii şi să creadă că nu pot avea parte de un proces corect dacă nu dispun de mari sume de bani. S-au dus vremurile de altădată, când scăpai cu un pachet de ţigări sau o sticlă de whisky; astăzi totul se achită, şi se cumpără cu bani mulţi.

Presa străină amintea, zilele trecute, că românii au dat, suplimentar, numai în anul trecut, 360 de milioane de dolari, un milion pe zi "şpagă", cam jumătate din cei 800 de milioane de lei pe care Ministerul Sănătăţii i-a plătit angajaţilor săi. O realitate în faţa căreia Occidentul se îngrozeşte.

PNA a acuzat, în 2004, 451 de persoane pentru corupţie, mită şi deturnare de fonduri şi a obţinut 170 de condamnări; de la înfiinţarea sa, în 2002, aceeaşi instituţie a pus sub acuzare 1067 de persoane, din rândul cărora s-au dat doar 414 condamnări, majoritatea aflându-se în stare de apel. Nici un nume sonor, nici o condamnare pentru acţiunile de subminare a economiei naţionale şi a intereselor statului român.

O complicitate discretă, bine protejată şi de unii escroci străini, pasează de la un guvern la altul marile cazuri de corupţie. Putem fi siguri că actuala guvernare, falimentară şi în plină cădere, nu va mai avea curajul să se apropie de nici unul dintre numele celebre ameninţate cu puşcăria în campania electorală. De altfel, nici pe plan extern nu pare a exista mare interes pentru vârfurile acestui flagel, din moment ce şi UE pare mai degrabă preocupată de plicul cu 50 de euro pe care îl laşi pe masa doctorului sau a nu ştiu cărui funcţionar public. Şi asta într-o ţară în care salariul minim este de 85 de dolari!

Închisorile româneşti sunt pline de amărâţii care fură pentru a supravieţui. Asta dacă nu cumva primesc un glonţ în cap, pentru liniştea parveniţilor şi îmbuibaţilor care au căpătat, mai nou, şi gustul politicii. Sub grindina nimicitoare a naturii şi a preţurilor exorbitante, a iernii de groază care se apropie, cu taxe, accize, impozite şi alte dări greu de suportat, o pătură rarefiată şi tot mai duşmănoasă, aflată accidental la putere, este preocupată să mutileze Parlamentul, să instituie votul uninominal (agreat exact de multimiliardarii despre care vorbeam) şi cota unică de impozitare, să rescrie Constituţia în spiritul şi în interesul "reformatorului" de la Cotroceni, la nici doi ani după referendumul de pomină, iniţiat de social-democraţi pe aceeaşi temă (în ultimele zile, Băsescu bate în retragere în ceea ce priveşte schimbarea preşedinţilor Consiliilor Judeţene, semn că a primit câteva nuieluşe de la Bruxelles).

Tot scandalul de la Primăria Capitalei s-a generalizat astăzi, sub aceeaşi baghetă, la nivelul întregii ţări. La noi, un scrutin anticipat echivalează cu o bombă cu ceas, pe care această Alianţă nefirească şi-o pune singură sub fotoliile Puterii. Populaţia este tot mai iritată de luxul desfrânat, obţinut adesea pe căi dintre cele mai dubioase, pe care îl afişează profitorii anilor de tranziţie, iar moţiunile opoziţiei pe teme fundamentale ale societăţii româneşti (ocrotirea sănătăţii, pensii, agricultură, învăţământ, reconstrucţia localităţilor afectate de inundaţii) sunt tratate cu dispreţ de cei aflaţi vremelnic la conducere. Marii îmbogăţiţi n-au acum decât o singură grijă - să ajungă în Senat sau în Camera Deputaţilor pentru a-şi proteja şi spori averile. Telefoanele de afaceri vor suna tot mai insistent în Parlamentul de la Bucureşti. Într-o ţară în care un asemenea mandat se tocmeşte şi se cumpără ca la oborul de vite, reacţia oamenilor este pe măsură - nu atât resemnare, cât, mai ales, refuz categoric de a lua parte la asemenea cacealmale politice. Nici votul uninominal şi nici alegerile anticipate n-ar putea salva Alianţa de la prăbuşire. O prăbuşire grea şi severă, rod al nepriceperii şi al sfidării, acompaniată asurzitor de furia unui popor ajuns la limita sărăciei şi a răbdării.