Petru Movilă
Petru Movilă

Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.32/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2006

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.20 Petru Movilă - declaraţie intitulată "Monumentele Iaşului, simboluri ale culturii naţionale";

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al PD, domnul deputat Petru Movilă.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Movilă:

Doamnă preşedintă,

Onoraţi colegi,

Declaraţia politică se numeşte "Monumentele Iaşiului, simboluri ale culturii naţionale"

Este tot mai adevărată ideea că identitatea unui popor se exprimă şi se conservă, în primul rând, prin cultura sa.

Spun acest lucru pentru că într-o epocă a globalizării economice şi a edificării unei Europe unite, din punct de vedere politic, doar culturii îi revine rolul păstrării identităţii şi specificului unei naţiuni. Acest lucru este cu atât mai adevărat pentru România aflată în preajma aderării la Uniunea Europeană.

Să nu ne facem iluzii. O perioadă destul de lungă, după aderare, România nu va fi o putere semnificativă din punct de vedere economic în Comunitatea Europeană, dar are şansa să rămână o putere culturală şi să-şi păstreze identitatea şi valorile naţionale, aşa cum fac şi marile puteri ale Uniunii Europene. Condiţia este ca noi înşine, Guvernul României să dea o atenţie sporită conservării moştenirii culturale, să adopte măsuri efective de sprijinire a acelor localităţi în care se află monumentele semnificative ale trecutului şi prezentului nostru cultural.

Vorbele frumoase, simpozioanele, declaraţiile binevoitoare, promisiunile cu iz electoral şi altele asemenea nu pot stopa prăbuşirea pereţilor, mucezirea picturilor şi degradarea permanentă a monumentelor istorice şi de cultură, expresia materială cea mai înaltă a sufletului nostru naţional.

Este nevoie de un sprijin concret, de măsuri reale, adică, mai direct spus, de o finanţare corespunzătoare acestui domeniu esenţial pentru identitatea noastră ca neam.

Iaşiul este, incontestabil, unul din oraşele care conţine un număr impresionant de asemenea expresii ale sufletului nostru. Biserica voievodală Trei Ierarhi, o minune a artei medievale, Palatul culturii, Biserica Metropolitană, Filarmonica, o superbă realizare a arhitecturii goticului târziu, Biserica Golia şi Galata şi multe, multe altele care au făcut şi fac faima capitalei istorice a Moldovei.

Dar, numeroase asemenea monumente, în primul rând, primele patru din cele enumerate mai sus, sunt într-o stare avansată este degradare.

Este adevărat că, de-a lungul anilor, s-au mai alocat ceva bani pentru consolidarea şi refacerea lor, dar aceşti bani au fost atât de puţini şi eşalonaţi pe atât de mulţi ani, încât s-a ajuns până acolo încât şi reparaţiile din anul trecut trebuie însele reparate.

Toate guvernele care s-au succedat din 1990 până azi au promis multe şi au realizat puţine pentru monumentele istorice ale Iaşiului, care sunt şi ale ţării.

Guvernul nostru, al Alianţei DA a demarat, este adevărat, un program mai amplu şi mai coerent în domeniul în care ne referim, dar ritmul este încet iar banii total insuficienţi.

Este adevărat, de asemenea, că Ministerul Culturii şi Cultelor, prin vocile fostului şi actualului ministru, a făcut declaraţii încurajatoare pentru reabilitarea şi conservarea patrimoniului cultural al Iaşiului dar urmările nu sunt la înălţimea promisiunilor.

Ca deputat de Iaşi, ca reprezentant al unuia dintre cele mai mari judeţe ale ţării, nu pot rămâne insensibil faţă de această situaţie.

Cer Ministerului Culturii şi Cultelor să-şi amintească de bunele intenţii pe care le-a declarat faţă de monumentele istorice şi de cultură ale Iaşiului care, de fapt, nu sunt numai ale acestui oraş ci ale întregii ţări.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnul deputat.