Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.75/2006
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2006
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.20 | Costică Macaleţi - intervenţie intitulată "9 Mai - Ziua Europei în România"; | ![]() |
||
|
Declaraţie politică intitulată "9 Mai - Ziua Europei în România" Probabil că titlul declaraţiei mele politice v-ar putea face să vă gândiţi la un text care conţine aprecieri faţă de ziua Europei, care se sărbătoreşte azi, sau poate că ar fi vorba despre cine ştie ce manifestări festiviste cu această ocazie. V-aş spune atunci că vă înşelaţi! Nu, domnilor colegi, nu este vorba despre aşa ceva! Este vorba despre o zi de 9 mai care va veni şi va trece peste o ţară, România, care speră să fie martora ultimului 9 mai ca stat candidat, în perspectiva posibilei integrări a ţării în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Aşadar, e o zi "normală" de 9 mai. În diverse instituţii se organizează diferite manifestări dedicate Zilei Europei. Pe stradă însă e altceva! 15.000 de membri ai majorităţii confederaţiilor sindicale manifestează pentru drepturile lor salariale, pentru o viaţă mai bună. O viaţă mai bună pentru ei şi familiile lor, dar şi pentru pensionarii care le sunt părinţi. Probabil că şi aceştia li se vor alătura, pentru că deja suntem în data de 9 ale lunii şi plafonul de medicamente compensate şi gratuite s-a epuizat de zile bune, aşa că nu mai sunt cozi în faţa farmaciilor. De altfel, ministrul Nicolăescu i-a şi asigurat pe toţi că medicamentele se vor ieftini, dar nu ştie exact cu cât şi când anume, însă "îi va anunţa la momentul potrivit". Sinistraţii cărora apele le-au luat agoniseala de-o viaţă trec şi ei prin ziua de 9 mai. Desigur, adăpostiţi în corturi, în timp ce câţiva dintre copii lor îşi iau inima în dinţi şi merg kilometri întregi, până la şcoala din satul vecin, care le e de altfel cât se poate de familiară, pentru că e la fel de dărăpănată ca şi vechea lor şcoală. Dar poate nu plouă, mai ştii? Pentru că va fi destul de trist dacă plouă. Ce ar însemna să se întâmple asta tocmai azi, 9 mai, cel puţin în Bucureşti, unde asfaltările de anul trecut sunt proaspăt decopertate, pentru a fi "consolidate" drumurile Capitalei? Ar fi într-adevăr dramatic să vedem mii de sindicalişti, amestecaţi cu pensionari mărşăluind în ploaie, prin noroiul străzilor decopertate, în zgomot de claxoane şi pichamere, către sediul Guvernului, unde reprezentanţii Puterii ciocnesc cupele de şampanie în cinstea Zilei Europei! Nu-i aşa că e frumos de 9 mai, domnilor guvernanţi? Europa, venim! P.S. Nu credeţi că a venit vremea să fim europeni adevăraţi, să intrăm în Uniune cu fruntea sus, într-o ţară civilizată, care-şi tratează cetăţenii cu respectul cuvenit, domnilor de la putere? |



