|
Domnul Marian Sorin Paveliu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În ultimele trei săptămâni, Consiliul Concurenţei a emis o serie de trei decizii, prin care a constatat alterarea gravă a concurenţei în domeniul furnizării de medicamente, de materiale parafarmaceutice şi de servicii paraclinice. În toate cele trei decizii, Consiliul a constatat că, în situaţiile analizate, au survenit încălcări grave ale legii, săvârşite de către Ministerul Sănătăţii, alături de operatorii privaţi implicaţi. S-au aplicat amenzi, unele de-a dreptul spectaculoase. Este vorba de amenzi de milioane de euro - vă imaginaţi despre ce sume este vorba în joc, dacă amenzile au fost de milioane de euro - şi s-a trecut cu vederea, pentru că aşa prevede legea, sancţionarea, în vreun fel a Ministerului Sănătăţii. Vreau să vă spun că, prin cele trei cazuri, bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi al Ministerului Sănătăţii a fost prejudiciat, în cei patru ani care au fost analizaţi, cu mai mult de 100 de milioane de euro. Şi pentru această prejudiciere gravă a intereselor noastre, ale tuturor, Ministerul Sănătăţii nu poate fi sancţionat pentru simplul motiv că legea nu prevede. Nu cred că există măcar o singură persoană care are cunoştinţă despre ceea ce s-a întâmplat la Ministerul Sănătăţii şi despre aceste trei situaţii analizate, care să nu suspicioneze, în mod justificat, că deciziile autorităţilor au fost stimulate - ca să folosesc un eufemism - de şpagă. Niciun demnitar întreg la minte nu ar fi făcut ceea ce au făcut ultimii trei miniştri ai sănătăţii, fără să fi fost o motivaţie extrem de puternică de natură materială. Vreau să vă spun că, până când nu ne vom da mâna cu toţii pentru a preveni - nu neapărat să-i sancţionăm pe cei care au făcut aşa ceva până acum -, ci pentru a preveni repetarea unor astfel de situaţii, sănătatea românilor nu va putea fi, sub nicio formă, îmbunătăţită. Fac o subliniere: numărul de trei decizii ale Consiliului Concurenţei în acest domeniu al sănătăţii este îngrozitor de mare, raportat la toate celelalte domenii ale vieţii sociale. Altfel spus, sunt prea multe şi sumele prea mari şi numai în domeniul sănătăţii. De aceea, cred că, după ce contestaţia, pe care în mod natural firmele implicate o vor face la adresa acestor decizii, va fi judecată şi vom avea o certitudine asupra încălcării legii de către firme furnizoare de servicii, de medicamente parafarmaceutice şi servicii paraclinice, deci după ce această sentinţă se va fi dat şi vom avea o certitudine, cred că este timpul să găsim o soluţie, poate chiar acum, în an electoral, privind înainte şi nu înapoi, să sancţionăm în mod dur atunci când administraţia centrală sau locală înţelege să altereze mediul concurenţial şi să schimbăm această lege a Consiliului Concurenţei într-un mod care să nu mai lase portiţe deschise pe viitor, pentru ca directori, secretari de stat sau miniştri să îndrăznească să facă ceea ce au făcut aceşti miniştri sub acoperirea legii. Vă mulţumesc.
|