|
Domnul Petru Călian: Vă mulţumesc. Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi are titlul "Restructurarea sistemului sanitar - descentralizarea mult dorită." Doresc să readuc în atenţie problematica descentralizării sistemului sanitar, problematică ce nu trebuie tratată superficial. În sfârşit, Cabinetul Boc a aprobat strategia de descentralizare în sănătate, regulamentul de descentralizare a activităţilor sportive şi un proiect de lege de înfiinţare a Poliţiei locale, urmând să intre în analiza Guvernului domeniile agriculturii, educaţiei, culturii şi muncii. Descentralizarea este sistemul care ne va aduce mai aproape de Europa. Implementarea ei era necesară, în special în sistemul sanitar. Reorganizarea activităţii medicale este un pas firesc pentru modernizarea ţării, iar administraţiile locale sunt cele care cunosc mult mai bine problemele din teritoriu. Fiecare regiune are specificul şi necesităţile sale, care trebuie rezolvate acolo unde se creează şi nu de undeva de departe, de unde lucrurile se văd cu totul altfel. Toţi cei care beneficiază de serviciile medicale trebuie să contribuie la crearea bugetului în acel loc în care îi este acordată asistenţa medicală. Dacă până acuma problemele locale ajungeau în capitală cu întârziere sau chiar deformate, de acum ele nici nu trebuie să depăşească graniţele unei regiuni. Echilibrul între local şi central nu înseamnă o dizolvare a autorităţii centrale a statului. Oricare cetăţean al acestei ţări are dreptul de a fi tratat în mod egal, de a avea acces la servicii de calitate, fie că el provine dintr-o zonă limitrofă, fie că locuieşte într-o metropolă. Spitalele publice locale sunt capabile să înţeleagă cel mai bine nevoile de bază din domeniul sănătăţii, ale comunităţilor lor şi acordă mai multă atenţie îngrijirii personalizate, deci încurajarea lor administrativă prin putere de decizie şi absorbţie de fonduri locale, fiind considerată una dintre cele mai propice măsuri. Era timpul să învăţăm şi noi din modul de organizare din experienţa altor state. Danemarca este cel mai bun exemplu: acolo descentralizarea are o istorie de mai bine de 100 de ani. Dacă ne uităm peste topul calităţii vieţii, putem observa că Danemarca se clasează printre primele locuri. Exemplul Statelor Unite ale Americii nici nu mai trebuie analizat: rezultatele se cunosc deja. Consider că descentralizarea sistemului sanitar va face să apară o competiţie între regiuni, competitivitatea fiind un semn al unui management sănătos. Fiecare dintre experienţele altor ţări prezintă puncte slabe şi puncte tari, însă scopul descentralizării este, în fond, un forum de dezbatere între local şi central. Sistemul sanitar este punctul critic al administraţiei, singurul sistem în care birocraţia poate ucide. Reforma în administraţie înseamnă şi răbdare, chiar dacă schimbarea produce incertitudini, sunt convins că rezultatele nu vor întârzia să apară. Vă mulţumesc.
|