Parliamentary debates

Domnul Corneliu Olar:

«Aurul pe "apa Sâmbetei"»

Exploatarea minieră de stat RoşiaMin SA de la Roşia Montană a funcţionat până în iunie 2006 şi a avut ca obiect de activitate extragerea şi prelucrarea minereului auro-argentifer şi obţinerea concentratelor de aur şi argint, urmând ca acestea să fie procesate cu ajutorul cianurii de sodiu (printr-o tehnologie învechită), la secţiile de cianuraţie din oraşele Baia de Arieş şi Baia Mare.

Tehnologia de concentrare utilizată în acest proiect a fost una veche, nepotrivită cu minereul existent, cu randamente foarte scăzute, şi anume concentrarea piritei auro-argentifere prin flotare simplă, obţinându-se un concentrat sulfuros, care era mai departe procesat prin cianurare directă.

Dar cum din întreaga cantitate de aur existent în minereu, numai o parte se găsea legat de sulfuri, iar restul era liber, mare parte din acesta nu se putea recupera în concentrate, ci pur şi simplu rămânea în sterilul de la flotaţie. Astfel, o bună parte din aurul liber din minereul procesat se găseşte în iazurile de decantare. Din păcate, a fost aleasă soluţia cea mai proastă de procesare, astfel că pierderile de aur în sterile au fost foarte mari. Sterilele rezultate de la procesare au fost depozitate de-a lungul timpului în 3 iazuri de decantare, două la Gura Roşiei şi unul la Valea Săliştei.

Iazul de decantare de la Valea Săliştei în schimb este un iaz cu mari probleme. În primul rând, este un iaz de vale, aşezat peste valea Săliştei, iar pârâul curge pe sub iaz, printr-un sistem de construcţii specifice (sonde inverse, tub colector apoi tunel subteran). Problema este că în momentul în care a fost conceput şi construit iazul (în epoca comunistă), nimeni nu dădea o speranţă de viaţă pentru aceste lucrări şi nimeni nu lua în calcul potenţialele probleme de mediu pe care le-ar putea ridica. Astfel că nimeni nu poate şti cât vor putea rezista lucrările subterane, mai ales că mediul este destul de coroziv, aciditatea fiind mare din procesele biochimice de descompunere a sulfurilor reziduale din steril. Şi dacă una dintre lucrări va ceda, tot iazul este în pericol să o ia încet, încet la vale în râul Abrudel, apoi în Arieş. Chiar dacă de ani de zile se alocă fonduri pentru lucrări de stabilizare şi ecologizare, problemele din interior vor rămâne, iar un dezastru ecologic la iazul Valea Săliştei oricând se va putea întâmpla.

Concluzionând cele prezentate: iazuri de decantare cu probleme, sterilele din iazuri cu conţinut apreciabil de aur.

Una dintre soluţiile pentru rezolvarea problemelor menţionate ar fi reprocesarea sterilelor din iazuri şi depozitarea lor în alt iaz de decantare, în condiţii mai sigure. Conţinutul de aur din sterile poate fi recuperat prin cianurare directă, în amestec cu minereu aurifer, avantajul mare pentru procesator ar fi că aceste sterile sunt deja măcinate, iar costurile de operare vor fi mult reduse.

Avantajul pentru statul român - va scăpa de toate problemele ce le generează iazurile vechi de decantare.

Cine va putea să facă reprocesarea sterilelor?

O implicare mai serioasă a statului român în viitoarea uzină de procesare, care va putea să realizeze şi reprocesarea sterilelor cu randamente ridicate, precum şi depozitarea acestora în condiţii de maximă siguranţă, cu respectarea tuturor cerinţelor de mediu, va aduce beneficii tuturor.