Parliamentary debates

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Puterea, cât bine a adus pe lume şi cât zgomot a făcut?"

Criza este evidentă, măsurile apar, se lasă aşteptate, deciziile sunt încă ezitante, propunerile şi motivaţiile politice nu depăşesc nivelul analizelor care sunt capabile să prognozeze doar primul pas dintr-un şir care, în întregul lui, poate să prefigureze procesul complex de aşezare a României în structurile care ţin de modernizare, stabilizare şi dezvoltare durabilă.

În aceste momente dramatice pentru România, duşmănia politică este continuată, nu există maturitatea de a înţelege situaţia în care ne găsim, nu există puterea de lucra cu instrumente ştiinţifice pe scenarii legate de variantele posibile ale redresării stării economice. Există o ură împotriva parlamentarilor, o excludere a aşezării acesteia împotriva Parlamentului, există o ură şi o lipsă de comunicare între putere şi opoziţie, există o negare totală a acţiunilor iniţiate de Preşedinte, există o aşezare permanentă a lucrurilor minore la nivelul analizelor majore şi o poziţionare a problemelor majore la nivelul pseudoanalizelor nerelevante.

Sunt câteva lucruri de recunoscut cu maximă corectitudine, fără un militantism politic nejustificat. Aş aminti câteva dintre ele, specifice României:

• criza financiară şi economică internaţională se suprapune cu o criză de fond structurală pe care o are ţara noastră, legată de menţinerea unui decalaj istoric, de o inactivitate pe tărâmul creaţiei, de o adaptare greoaie la mecanismele specifice globalizării şi a funcţionării structurilor Uniunii Europene;
• incapacitatea de a realiza o tranziţie spre economia de piaţă prin conservarea şi utilizarea eficientă a potenţialului economic productiv existent la începutul anilor '90;
• apariţia şi întărirea mentalităţii favorabile lăcomiei şi speculei în defavoarea construcţiilor durabile;
• apariţia lichidităţilor ca urmare a reevaluării de moment a patrimoniului şi mai puţin a creării plusvalorii;
• confuzia ideologică şi lipsa unei viziuni generatoare de dezvoltare;
• deprofesionalizarea şi politizarea structurilor administrative;
• destructurarea, pe fondul căderilor economice, a statului şi a programelor pe care acesta le gestionează.

Toate aceste aspecte arată faptul că este nevoie de o construcţie în care să existe parteneriat, echilibru şi înţelegere între partidele politice, între putere şi opoziţie, între guvernanţi şi mediul de afaceri, între sindicate şi patronate, între guvernanţi şi sindicate, între sistemul financiar şi mediul de afaceri. Acest parteneriat trebuie să dea formă coerentă comportamentului intern, relaţionării externe şi construcţiei interesului naţional, coagulând eforturile disponibile pe criterii de eficienţă, de optimizare, de transformare şi de dezvoltare a forţelor şi capabilităţilor, şi nu neapărat a capacităţilor care vor fi necesare în viitor.

Astăzi, când primele aprecieri sunt făcute sub imperiul duşmăniei, consider că România are nevoie de o gândire pozitivă şi profesionistă, considerând că existenţa crizei este legată nu numai de greutăţi, ci aproape şi legată de marile posibilităţi într-un început al dezvoltării. Fundamentarea acestei poziţii este consolidată, cel puţin pentru mine, şi de afirmaţiile profesorului Joseph E. Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie pe anul 2001, membru al Administraţiei Clinton, preşedinte al Consiliului Economic Consultativ, vicepreşedinte şi economist şef al Băncii Mondiale: "Cred că este important să vezi lucrurile în mod obiectiv, să laşi la o parte ideologia şi să priveşti realitatea înainte de a hotărî ce trebuie de făcut. Am văzut luându-se adesea hotărâri pe criterii ideologice şi politice. Drept urmare, s-au adoptat măsuri cu totul greşite, care nu rezolvau problemele în discuţie, dar care se potriveau cu interesele sau cu ideile celor care deţineau puterea. Cred că statele trebuie - şi pot - să adopte politici care să asigure în acelaşi timp o repartiţie echitabilă a acestei creşteri. Am încercat să elaborez o concepţie şi o politică economică în care relaţia dintre stat şi piaţă să fie una complementară, astfel încât cele două să colaboreze, şi care să ţină cont de faptul că, deşi piaţa constituie centrul economiei, statul are şi el un rol important de îndeplinit, chiar dacă acesta este limitat. Inegalitatea, şomajul, poluarea erau chestiuni în care statul trebuia să-şi asume un rol important. Am lucrat la iniţiativa de reinventare a administraţiei de stat - la a face administraţia să funcţioneze mai eficient şi să fie mai sensibilă la probleme; am văzut unde lipseşte statul cu desăvârşire, am văzut cât de greu se face reformă, dar am văzut şi că îmbunătăţirile, fie şi ele modeste, sunt posibile. Ca membru al cabinetului, eram în situaţia nu doar de a asista la dezbateri şi de a vedea cum se terminau ele, ci şi de a lua parte la acestea, mai ales în chestiunile care aveau tangenţă cu economia. Ştiam că ideile sunt importante, dar la fel de importantă este şi politica, iar una din obligaţiile mele era aceea de a-i convinge pe alţii că ceea ce susţineam eu era bine, nu numai din punctul de vedere al doctrinei economice, ci şi din punctul de vedere al doctrinei politice."

Am amintit toate aceste lucruri în speranţa că a existat şi la noi o confruntare la nivelul guvernului, că specialiştii au putut să-şi spună punctele de vedere argumentate la nivelul situaţiei României, că măsurile s-au luat şi că se vor lua în concordanţă cu interesele majore ale acesteia, definite de înţelegerea partidelor politice în parteneriatul interesului naţional.

La acestea aş mai adăuga câteva puncte de vedere, care cred că au fost luate în considerare de specialiştii în economie aflaţi la guvernare, puncte de vedere exprimate de acelaşi Joseph E. Stiglitz, care a cunoscut şi experienţa administraţiei federale şi experienţa unui mandat executiv la nivelul Fondului Mondial Internaţional. Iată câteva dintre ele: "Politicile de ajustare structurală ale FMI - menite să ajute o ţară să se adapteze la situaţiile de criză şi la dezechilibrele persistente - au dus în multe ţări la înfometare şi revoltă; iar atunci când rezultatele nu au fost chiar atât de groaznice, când s-a obţinut o creştere economică de scurtă durată, beneficiile au revenit în mod disproporţionat celor avuţi, cei aflaţi la baza societăţii adâncindu-se adesea şi mai mult în sărăcie. Lucrul care m-a şocat însă a fost acela că politicile respective nu erau puse la îndoială de mulţi dintre cei aflaţi la conducerea FMI, de cei care luau deciziile cele mai importante. Ele erau puse adeseori la îndoială de cei din ţările în curs de dezvoltare, însă multora le era teamă că ar putea pierde finanţarea din partea FMI şi, cu aceasta, şi banii furnizaţi de alţii încât îşi exprimau îndoielile, în cel mai bun caz, cu cea mai mare prudenţă, şi atunci numai într-un cadru privat. În interiorul FMI se credea pur şi simplu că aceasta era o parte a durerii pe care ţările trebuia să o resimtă pe drumul către o economie de piaţă funcţională şi că măsurile propuse de organizaţie urmau de fapt să atenueze durerea pe care ţările ar fi resimţit-o pe termen lung."

Aceste lucruri, care probabil au fost luate în considerare de specialiştii guvernamentali în probleme economice, mă determină să constat, având în vedere experienţele menţionate, că măsurile preconizate în raportul cu FMI nu sunt suficiente pentru adevărata redresare economică de care are nevoie România.

Având în vedere faptul că principala ameninţare la adresa României este legată de starea economiei, de lipsa competitivităţii acesteia, de faptul că aceasta nu are capacitatea de utilizare a potenţialului resurselor umane existente, consider că programul necesar este programul capabil să transforme economia, să modernizeze şi să eficientizeze statul, să repoziţioneze economic România la nivel global şi european.

În acest cadru, consider că este nevoie de o nouă abordare, având în vedere faptul că deceniul următor poate să devină o perioadă de creativitate socială fără egal, în care se vor concepe noi modalităţi de a colabora într-un spirit mai creativ, mai novator şi mai democratic, creativitatea fiind, în fond, o activitate colaborativă, cumulativă şi socială, prin care oameni cu aptitudini, puncte de vedere şi cunoştinţe diferite împărtăşesc şi dezvoltă împreună idei. Charles Leadbeater, profesor la Oxford University, unul din consilierii lui Tony Blair, autor al conceptului "Noi - Gândim" - "Inovaţie de masă, nu producţie de masă", consideră că acest concept ar putea crea o nouă bază organizatorică a societăţii, una care ne-ar încuraja să împărtăşim mai mult, să fim mai colaborativi şi participativi şi care, în cele din urmă, va extinde democraţia, egalitatea şi libertatea. În pieţe se comercializează produse; în comunităţi se naşte cunoaşterea. Ideile nu există numai în minţile unor indivizi, ele există prin circulaţia lor constantă. În actualul secol, bunăstarea noastră va depinde mai puţin de ceea ce posedăm şi consumăm, şi mai mult de ceea ce împărtăşim şi creăm împreună, în special deoarece să fie tot mai îngrădit de considerente ecologice, ceea ce înseamnă că va trebui să trăim tot mai mult în cadrul unor limite colective obligatorii.

În contextul schimbărilor produse la nivelul dezvoltării şi perceperii acesteia la nivel european şi global, consider că în momentul de faţă puterea şi opoziţia au nevoie de un spirit nou, acela al colaborării pe problemele majore ale interesului naţional, cu atât mai mult cu cât deficitul de cont curent s-a adâncit cu 65,5% în primul trimestru, la 1,50 miliarde de euro, investiţiile străine directe s-au redus cu 48,8%, ridicându-se în primele trei luni doar la 754 milioane de euro, datoria pe termen mediu şi lung a fost la 31 martie 2010 de 70,15 miliarde de euro, în creştere cu 6,9% faţă de sfârşitul anului 2009. Datoria pe termen scurt era de 15,87 miliarde de euro, cu 8,8% mai mult decât la sfârşitul anului 2009.

Cadrul european este tot la fel de dificil, luând în considerare aprecierile lui Jean-Claude Trichet, directorul Băncii Centrale Europene: "Pieţele se află în cea mai dificilă perioadă de după 1945. Practic, datoriile vechi sunt acoperite prin datorii noi care sunt mai mari decât cele anterioare, ceea ce agravează situaţia." Prin urmare, sunt puse în discuţie, privite cu neîncredere, sustenabilitatea fiscală pe termen lung şi perspectivele de creştere.

În acest cadru economic dificil, atât la nivel naţional cât şi la nivel european, consider că grupul parlamentarilor independenţi, acţionând în interes naţional, trebuie să se constituie într-un factor coagulant al forţelor politice din Parlament, pentru a defini în consens măsurile economice pe termen scurt şi programul de măsuri de creştere a competitivităţii economiei în context global şi european. Acest mod de acţiune, al compromisului, al înţelegerii pe problemele fundamentale, consider că va da identitate noii formaţiuni politice, pentru care realitatea situaţiilor existente, coerenţa, profesionalismul şi pragmatismul vor constitui baza consolidării unui nou mod de a face politica interesului naţional.

În acest context, aş aminti colegilor parlamentari, fără a ţine strict de apartenenţa la o anumită formaţiune politică, aprecierile lui Alexandru Vlahuţă "că adevărata măsură după care se judecă puterea este dată de cât bine a adus pe lume şi nu de cât zgomot a făcut."

Aş aminti în acest cadru câteva din măsurile susţinute în perioada anilor 2007-2009: schimbarea politicilor de impozitare pentru activităţile productive; stimulente pentru investiţiile în cercetare şi dezvoltare, pentru încurajarea acestor activităţi în rândul producătorilor mici şi mijlocii; conceperea unor pachete de stimulare a achiziţionării produselor şi serviciilor realizate în România, în special la lucrările mari de infrastructură; stimularea exporturilor pentru produsele concepute şi manufacturate în România prin diversificarea legăturilor de comerţ pentru a micşora dependenţa faţă de economia statelor membre ale Uniunii Europene printr-o repoziţionare inteligentă pe piaţa spaţiului răsăritean, în special cu Rusia, şi în dinamizarea relaţiilor comerciale cu economiile dinamice din zona asiatică, China, India; atragerea investitorilor în special în domeniul productiv cu obiectivul de a-l aduce la standardele de competitivitate care funcţionează la nivel european; protejarea capitalului autohton şi stimularea creşterii capitalului naţional cu precădere în sistemul bancar, în agricultură şi în industrie; dezvoltarea şi reabilitarea sectorului agricol; înfiinţarea unor centre naţionale de pregătire tehnologică la nivelul fiecărui judeţ; întărirea controlului utilizării banului public, această acţiune făcându-se pe baze obiective, bugete multianuale, costuri standard şi pe o concepţie care are la bază teoria opţiunii publice.