Parliamentary debates

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

"87 de ani de la plecarea dintre noi a lui Ion I. C. Brătianu"

La 24 noiembrie 1927 Ion I.C. Brătianu, liderul incontestabil al vieţii politice a tinerei Românii Mari, pleca din această lume lăsând în urma sa un gol imens pe scena publică românească, pe care reuşise să o facă a fi cu adevărat una din marile scene ale vieţii europene interbelice.

Ionel Brătianu (1864 - 1927), fiu al lui Ion C. Brătianu, artizan al României independente, a fost omul care a ştiut să pună mai presus decât propriile sale interese viziunea construcţiei unei naţiuni moderne şi puternice, a fost omul care întotdeauna s-a gândit nu la ce nu se poate face, ci la felul în care se poate realiza inclusiv ceea ce mulţi dintre contemporanii săi defineau ca reprezentând imposibilul.

Ion I.C. Brătianu şi-a gândit întreaga sa viaţă pornind de la principiul creştin al sacrificiului, principiu pe care l-a pus prin reforme economice şi sociale în slujba binelui comun şi prin acţiune politică şi neîncetată veghe l-a dedicat luptei pentru unitate şi afirmare naţională.

Pentru oameni asemenea lui Brătianu nu contau deloc efemerele dispute politice, ci doar construcţia care rămâne peste timp moştenire posterităţii şi generaţilor ce vin. Ion I.C. Brătianu a gândit România ca pe o ţară cu reale calităţi de jucător geopolitic activ şi lider al acestei părţi de Europă.

Ion I.C. Brătianu a fost cel care a făcut un adevărat tandem istoric cu înţeleptul şi loialul Rege Ferdinand I, pe curajul şi acţiunea primului şi pe echilibrul şi fermitatea celui de al doilea clădindu-se nobilul edificiu al României Mari.

Ca o ironie a sorţii, atât primul-ministru Brătianu, cât şi Regele Ferdinand I aveau să plece din această lume în anul 1927, lăsând în urma lor o Românie puternică politic şi militar, o Românie aflată în plin avânt cultural, economic şi social şi, nu în ultimul rând, o Românie care, deşi mai avea paşi de făcut pe calea dezvoltării sale, trăia într-o atmosferă de speranţă şi real entuziasm public.

Românii aveau atunci lideri autentici capabili cu adevărat să dea un moral bun şi sănătos naţiunii noastre.

După dispariţia celor doi mari bărbaţi de stat niciodată România nu avea să-şi mai regăsească această stare de maxim prestigiu şi impact internaţional, dublate de o stabilitate reală din toate punctele de vedere.

Oameni precum sunt Ion I.C. Brătianu, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Iuliu Maniu, Alexandru Averescu, Nicolae Iorga, Take Ionescu şi, de ce nu, chiar şi Petre P. Carp reprezintă figurile central ale unei generaţii marcate de idealul naţional şi de o puternică vizualizare conceptuală a ceea ce poate, trebuie şi este capabilă să devină România.

De la marele Ion I.C. Brătianu învăţăm ce înseamnă spiritul libertăţii, patriotismul curat şi demnitatea naţională, abnegaţia omului dedicat vieţii publice, spiritul profund analitic, permanenta căutare a rădăcinilor şi esenţelor şi, nu în ultimul rând, simţul măsurii.