Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Costache Mircea. Va urma domnul Traian Dobre. Încercaţi să concentraţi puţin declaraţiile, suntem în depăşire.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ca de obicei, am să încerc să concentrez la maximum cele ce aveam de spus astăzi şi mă voi referi la o problemă diferită faţă de cele ridicate de colegii preocupaţi de domeniul sănătăţii, de domeniul economic, de alte domenii ale vieţii imediate şi mă voi referi la domeniul culturii, pentru că o societate normală ar trebui să aibă nu numai un comportament economic, un comportament fiscal, un comportament educaţional, ci şi un comportament cultural.

La întrebarea dacă suntem sau nu o societate normală sau o societate profund bolnavă, se poate constata cu uşurinţă, răsfoind presa de zi cu zi şi presa culturală, presa literară, îndeobşte, că nu mai ştim să ne respectăm şi să ne cultivăm valorile, din varii motive.

În timp ce popoarele lumii îşi venerează eroii, cultivă valorile şi promovează personalităţile marcante, ridicându-le statui, reeditându-le operele, cultivându-le memoria în fel şi chip, la noi se devoalează în faţa tinerei generaţii, în special, o înfiorătoare panoramă a deşertăciunilor.

Răsfoind, cum spuneam, presa, atât presa literară, cât şi cotidienele, în zilele trecute, când la 20 februarie se împlineau 81 de ani de la naşterea marelui scriitor patriot Eugen Barbu, puteam întâlni invective, bârfe ieftine, etichetări infamante, un nou Berevoieşti cultural, unde scormonitorii în mizerii aduceau în faţa publicului cele mai elucubrante etichetări la adresa marelui scriitor.

Nu s-a găsit nimeni, poate că s-a stins spiritul critic românesc, în cultura română, care să promoveze opera, care să readucă în actualitate imaginea autorului monumentalelor romane "Groapa", "Principele", "Săptămâna nebunilor", "Incognito", "Facerea lumii" şi aşa mai departe, a nemuritoarelor povestiri "Pe ploaie", "Prânzul de duminică", "Oaie şi ai săi", "Nu ne mai place munca de jos". S-au găsit, însă, condeie bolnave care să îl acuze de pedofilie şi de alte rele pământeşti, care au revoltat pe unii dintre cititorii atenţi ai operei marelui scriitor şi pe celebra actriţă Marga Barbu, soţia scriitorului, care ne-a asigurat că Eugen Barbu avea cele mai sănătoase moravuri, dar până una, alta, spiritul critic din cultura română lipseşte, o societate bolnavă se poartă aşa cum s-au purtat zilele acestea cu memoria marelui scriitor.

În loc să-i fi dezvelit o placă comemorativă la Senat, pentru că a fost şi membru al Senatului României o scurtă perioadă nefastă, de altfel, care i-a scurtat viaţa, s-au găsit corbii scormonitori, cum spuneam, în mizerii ale trecutului, unele poate inventate, nici nu ne interesează...

Şi care credeţi că ar fi vina mare a lui Eugen Barbu? Verticalitatea şi patriotismul. Când alţii se ploconeau în faţa secretarului general al partidului, de până în 1989, el i se adresa numai cu "tovarăşe preşedinte", recunoscându-i numai calitatea de şef de stat, în mod polemic, bineînţeles.

Mai târziu a îndrăznit ca primul academician şomer al României, desfiinţându-se revista "Săptămâna" să înfiinţeze revista "România Mare", care a avut un aşa impact încât, în numai un an de zile, din cititorii unei reviste a apărut un partid, caz unic în istorie. Probabil şi acest lucru nu i se poate ierta lui Eugen Barbu şi atunci i se ignoră opera şi i se reţine numai aducerea la lumină a unei forţe naţionale care, iată, stârneşte ură, invidie şi reacţii adverse.

Eu urez în special tinerilor mileniului III românesc luciditate şi îndemn să trăiască în cultul valorilor nepieritoare ale patriei şi să citească opera marilor noştri scriitori, pentru că vor avea numai de câştigat.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.