Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.107/2006
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2006
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.21 | Claudius Mihail Zaharia - afirmarea necesităţii schimbării mentalităţii angajaţilor instituţiilor publice; | ![]() |
||
|
Domnul Claudius Mihail Zaharia: Domnule preşedinte, stimaţi colegi, Zilele acestea o nouă problemă cu care ţara noastră se confruntă înainte de aderarea la Uniunea Europeană a ieşit în evidenţă într-un moment extrem de delicat: interesul pe care angajaţii instituţiilor publice şi-l dau în îndeplinirea sarcinilor pe care le presupune demnitatea pe care o deţin. Ne-a fost dat să vedem cum într-o instituţie publică centrală, Ministerul Educaţiei, o persoană neautorizată a reuşit să obţină, fără a premedita cu atenţie şi fără a folosi un plan elaborat, un set de documente cu un serios caracter secret - variantele de subiecte pentru examenul de bacalaureat. Este o palmă puternică aplicată angajaţilor din instituţiile publice şi o dovadă de necontestat că în administraţia publică locală şi centrală performanţele şi calitatea serviciilor sunt la un nivel sub cel impus de Uniunea Europeană. Pentru a combate acest fenomen şi pentru a îndrepta starea actuală, susţin cu tărie acţiunile drastice de sancţionare a celor care, prin funcţia pe care o deţin, trebuie să se asigure de coordonarea activităţii instituţiilor publice. Chiar dacă reforma administraţiei publice este în plin proces de realizare, reformă care promite să crească stabilitatea funcţionarilor publici şi recompensarea acestora la un nivel salarial care să asigure o protecţie financiară rezonabilă celor care asigură serviciile publice pentru care fiecare român plăteşte taxe, consider că este foarte important ca cei care sunt la conducerea instituţiilor publice să nu se adăpostească în spatele prerogativelor pe care le au şi să răspundă pentru toate nerealizările acţiunilor lor. Subliniez, conducătorul instituţiei publice trebuie să înveţe să-şi asume întreaga responsabilitate pentru toate acţiunile celor pe care îi coordonează. Mentalitatea din administraţia publică românească trebuie să se schimbe - din una comunistă, în care munca la stat se caracteriza prin "timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim", în una contemporană, conformă statelor care au căpătat un renume prin calitatea serviciilor pe care le prestează către contractant, cetăţeanul. Această schimbare de mentalitate nu se poate face decât cu măsuri-exemplu de sancţionare a celor care nu respectă instituţia în care lucrează şi nu-şi iau în serios atribuţiile pe care le au. Şi pentru că, în acest moment, principalele funcţii de conducere din administraţie sunt ocupate de persoane numite pe criterii politice, consider că este foarte important ca partidele să îşi intensifice şi să crească gradul de complexitate al criteriilor de selecţie a celor ce ocupă aceste funcţii. Asta cel puţin până când prin reforma în administraţia publică majoritatea acestor funcţii nu vor fi ocupate prin concursuri de către funcţionari publici de carieră, cu experienţă în activitatea din instituţiile publice. Cu toate că sunt convins că doamna Paloma Petrescu nu este cea care a greşit pentru faptul că portarul nu legitimează pe cei care intră într-o instituţie publică centrală, pentru faptul că secretara sau funcţionarul public au înmânat un set de documente secrete unei persoane fără a cere un act de identitate, trebuie ca prin măsura premierului de a o demite să înţelegem faptul că, în instituţiile publice din România, conducerea politică a acestora trebuie să fie mult mai vigilentă şi mult mai implicată în coordonarea directă a actului administrativ. Concluzia care se impune în acest caz este următoarea: cu o administraţie care persistă în erori la toate nivelurile, încrederea cetăţenilor şi a statelor membre ale Uniunii Europene în instituţiile publice din România nu poate decât să scadă, iar pentru a combate acest fenomen este nevoie de măsuri ferme, care să revigoreze sistemul administrativ. Vă mulţumesc. |



