Parliamentary debates

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Încă din perioada de dinainte de 1989, în cadrul curriculei şcolare, ora de educaţie fizică avea statut de Cenuşăreasă, fiind privită ca o materie mai mult opţională. Odată cu deschiderea către Uniunea Europeană, tot mai mulţi membri ai corpului didactic, precum şi majoritatea părinţilor au început să acorde un interes crescut pentru orele de sport, acestea fiind privite ca o condiţie obligatorie în buna dezvoltare, fizică şi mentală, a copiilor.

Tocmai de aceea, privesc cu îngrijorare decizia ministerului de resort de a reduce la o singură oră obligatorie educaţia fizică, restul de două fiind introduse în activitatea extracurriculară. Ţinând cont de noile cerinţe ale societăţii, care pun accent pe o dezvoltare fizică armonioasă a copiilor, cred că este extrem de important ca în paralel cu încurajarea activităţilor fizice în şcoli, să se combată metodele de ocolire a sportului prin practici deja cunoscute, precum scutirile medicale acceptate chiar dacă nu există un temei real. Mai mult, în ţările membre ale Uniunii Europene s-a optat pentru introducerea obligativităţii a 2 sau chiar 3 ore de educaţie fizică în şcoli.

În aceste condiţii, trebuie să recunoaştem că există o discrepanţă majoră între o singură oră şi necesarul de sport indicat pentru un elev. Orele de educaţie fizică sunt cu atât mai importante pentru şcolarii din clasele mici, care sunt la vârsta formării aptitudinilor sportive. Suplimentar, trebuie să recunoaştem că profesorul de sport poate fi printre primii care poate trage un semnal de alarmă în cazul în care există disfuncţionalităţi în dezvoltarea fizică a unui copil şi, prin urmare, poate sesiza părinţii pentru luarea unor măsuri medicale.

Este regretabil faptul că, în condiţiile în care în anii precedenţi au existat programe intensive de construcţie de săli de sport şi baze sportive, de renovare a şcolilor să se stopeze accesul elevilor la o activitate fizică sănătoasă, ce poate avea loc în cadrul şcolar, sub supravegherea unui profesor de specialitate.

În aceste condiţii, solicit doamnei ministru Andronescu deschiderea unor consultări publice mai aprofundate pe acest subiect, astfel încât decizia finală să poată fi luată după ce se vizualizează în ansamblu părerea avizată atât a cadrelor didactice de specialitate, cât şi a părinţilor direct interesaţi.