Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 22, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.165/2009
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 22, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 22, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.21 | Miron Ignat - intervenţie prilejuită de "Ziua Minorităţilor Naţionale"; | ![]() |
||
|
"Ziua Minorităţilor Naţionale" Pe data de 18 decembrie a fost sărbătorită "Ziua Minorităţilor Naţionale" în România. În anul 1992, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat "declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase". Acesta a fost primul document prin care fiecărei populaţii minoritare i-au fost garantate drepturile. Ziua minorităţilor naţionale a fost adoptată de ţara noastră în decembrie 1998 şi este sărbătorită de 18 minorităţi etnice: maghiari, rromi, germani, ucraineni, ruşi lipoveni, evrei, turci, tătari, armeni, bulgari, sârbi, croaţi, cehi, slovaci, polonezi, greci, albanezi, italieni. Ca în fiecare an, Departamentul pentru Relaţii Interetnice a organizat o serie de manifestări prin cântece şi dansuri tradiţionale, expoziţie de costume şi obiecte de artizanat şi delicatese specifice fiecărei minorităţi. Ziua Minorităţilor Naţionale reprezintă un prilej de a reflecta ce înseamnă să trăim alături de persoane care aparţin unor etnii diferite. Multiculturalitatea este frumoasă şi trebuie să o preţuim, deoarece convieţuirea alături de alte etnii reprezintă o bogăţie inestimabilă. Ruşii lipoveni au venit pe teritoriul României la mijlocul secolului al XVII-lea, după schisma bisericii ortodoxe ruse. Am păstrat cu sfinţenie credinţa, limba, obiceiurile şi tradiţiile din generaţie în generaţie. Consider că această sărbătoare este un prilej de a promova caracterul multicultural şi multietnic al României, un exemplu de înţelegere, colaborare şi armonie între minorităţile naţionale. |



