Parliamentary debates

Domnul Răzvan-Ionuţ Tănase:

"Violenţa în şcolile din România"

Violenţa este în prezent unul dintre cele mai complexe fenomene ale societăţii contemporane. Una dintre formele de manifestare ale acesteia este reprezentată de violenţa şcolară, care în timp a devenit o problemă globală, de interes politic, din cauza amplorii pe care a căpătat-o. Din păcate, ea afectează într-o mare măsură şi societatea românească, fapt confirmat de raportul "Ascuns la vedere", publicat de UNICEF la sfârşitul anului 2014. Conform acestuia, ne situăm în topul clasamentului în ceea ce priveşte violenţa în şcoli, având cei mai agresivi elevi cu vârste cuprinse între 11-15 ani, fiind urmaţi de Ţările baltice şi Ucraina.

Până nu de mult, şcoala era pilonul de bază al comunităţii şi una dintre cele mai importante surse pentru educarea umană, însă la momentul actual, judecând după datele furnizate în rapoartele oficiale, nu mai putem avea convingerea acestor vechi certitudini. Este îngrijorătoare rapiditatea cu care fenomenul s-a extins şi a ajuns să afecteze cea mai vulnerabilă categorie a societăţii, copiii, chiar din primele etape ale dezvoltării lor. Este inadmisibil ca de pe băncile şcolii ei să îşi formeze un comportament agresiv, care în viitor se va răsfrânge în mod negativ atât asupra lor, cât şi a celor din jur. Nu se cade ca această instituţie care ar trebui să formeze tineri cu aspiraţii înalte, să-i educe şi să-i pregătească pentru a face faţă provocărilor de pe piaţa muncii, să fie asociată cu nesiguranţa şi violenţa.

Încă din anii trecuţi am atras atenţia asupra dimensiunii pe care fenomenul a căpătat-o, în speranţa găsirii de soluţii pentru combaterea acestuia, de către autorităţile îndreptăţite să o facă. Deşi din punct de vedere declarativ au fost prezentate măsuri pentru rezolvarea problemei adusă în discuţie, este posibil ca ele să fi rămas doar la stadiul de iniţiativă, din moment ce în şcoli predomină comportamentele care valorizează pozitiv violenţa. Fie că vorbim despre conflicte între elevi, sau între elevi şi profesori, majoritatea se manifestă prin agresivitate verbală, psihică sau fizică, şi nu sunt puţine cazurile de acest gen care au fost aduse în atenţia noastră de mass-media, amplificând imaginea unei şcoli nesigure, care nu se afla în deplină concordanţă cu rolul pe care ar trebui să îl aibă în societate.

Pentru a eradica aceste practici este necesar să ne axăm în primul rând pe cauzele care stau la baza lor, pe factorii determinanţi, pentru că o vorbă din popor spunea că "răul trebuie tăiat de la rădăcină". Degeaba vom încerca să înlăturăm efectele prin mustrări şi sancţiuni drastice aplicate elevilor, dacă ceea ce stă la baza dezvoltării comportamentului lor violent va continua să existe şi să-i influenţeze pe termen lung. Aceste sancţiuni prevăzute în regulamentele şcolare nu sunt altceva decât o modalitate prin care sunt acoperite indiferenţa şi lipsa de iniţiativă în ceea ce priveşte combaterea fenomenului. În plus, respectivele "pedepse" pot fi disproporţionate în raport cu gravitatea faptelor săvârşite, şi pot avea chiar efecte adverse, multiplicând cazurile de agresivitate ale copiilor care au fost sancţionaţi şi transformându-i în exemple de urmat pentru colegii lor.

Nu neg faptul că o aplicare corectă şi nepărtinitoare a sancţiunilor şi-ar putea dovedi eficienţa, dar consider că accentul ar trebui să fie mult mai bine pus pe mediul privat, pe familie, în care tinerii îşi petrec o mare parte din timp, pe mediul în care învaţă, dar şi pe ştirile pe care le recepţionează din media, unde violenţa ne agasează tot mai des cu prezenţa ei. Aceste scene au un impact foarte puternic asupra modului în care copilul îşi va dezvolta propriul sistem de valori şi îşi va modela comportamentul pentru viitor, făcându-l insensibil la imaginile agresive şi implementându-i ideea că violenţa reprezintă o modalitate de rezolvare a problemelor. Aşa cum am spus şi anterior, familia joacă un rol principal în combaterea violenţei din şcoli, deoarece copiii învaţă cum să se comporte în societate urmând modelul adulţilor. Având în vedere că şi la respectivul capitol statisticile confirmă o situaţie îngrijorătoare pentru ţara noastră, consider că este necesar să ne implicăm mult mai intens în procesul de eradicare a acestui fenomen în ansamblul său.

Datele oficiale ar trebui să reprezinte un impuls pentru fiecare dintre noi, iar împreună să implementăm măsuri eficiente şi să perfecţionăm legislaţia pentru a ne proteja copiii şi pentru ca " şcoala să reprezinte în continuare (...) mijlocul care creează comunităţi primitoare, construieşte o societate incluzivă şi oferă educaţie pentru toţi", aşa cum prevede Declaraţia de la Salamanca.