Aurel Gubandru
Aurel Gubandru

Sittings of the Chamber of Deputies of November 11, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of November 11, 2003

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.23 Aurel Gubandru - declaraţie politică intitulată "Americanii la Buzău";

Domnul Aurel Gubandru:

"Americanii la Buzău"

Visul bunicilor noştri care, odată cu finalul celui de-al doilea război mondial, s-a dorit mai bine de 50 de ani să devină realitate, s-a împlinit. Venirea americanilor pentru a ne elibera de povara comunismului s-a lăsat mult aşteptată dar, iată că, după 1989, acest lucru a devenit posibil.

La Buzău, acest lucru s-a întâmplat joi, 6 noiembrie 2003, când Excelenţa Sa, Michael Guest, ambasadorul SUA în România, era primit cu mare onoare de către primarul municipiului, preşedintele Consiliului Judeţean şi prefectul judeţului Buzău.

Venirea domniei sale nu a fost întâmplătoare, aici s-a inaugurat sosirea primului investitor american în judeţul nostru, iar investiţia nu a fost de 10$, ci pur şi simplu a cumpărat fabrica de pulberi de fier, una dintre cele mai mari investiţii de după Revoluţie.

Aşadar, vizita domnului preşedinte Ion Iliescu la această fabrică, în 1996, a fost de bun augur.

Buzoienii au motive de mândrie, în judeţul lor, după atâta timp, au sosit ".. americanii.

Pe cerul Buzăului a apărut curcubeul!