Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.76/2010
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.23 | Emil Radu Moldovan - declaraţie politică intitulată "Guvernarea antiumană"; | ![]() |
||
|
"Guvernarea antiumană" În aceste zile, eşecul regimului Băsescu este, evident, cu rezultate catastrofale din punct de vedere economic, social, juridic, politic, moral, profesional. Însă portocaliii nu se lasă, vor să distrugă totul, orice urmă de bunăstare şi atentează chiar şi la viaţa şi sănătatea celor mai nevoiaşe categorii sociale din această ţară: pensionarii şi şomerii. Nimic nu este prea mult pentru această gaşcă de incompetenţi în ceea pe priveşte jefuirea acestei ţări, iar în spiritul ipocriziei şi nesimţirii pe care au propagat-o în ultimele campanii electorale şi în mass-media în ultima perioadă, opoziţia, mogulii, parlamentarii, oricine altcineva, numai ei nu sunt de vină pentru situaţia dezastruoasă în care au adus ţara. Nu le e frică şi ruşine de Dumnezeu, de părinţi şi vecini, de tineri şi bătrâni, de ţărani şi intelectuali, de muncitori, le e frică doar să nu piardă bani pe care îi redirecţionează spre firmele de partid ale miniştrilor Videanu şi Udrea pentru a se înfrupta din belşug corifeii dezastrului naţional, iar pentru asta vor să înfometeze o ţară întreagă. Au lichidat iniţiativa privată, investiţiile, speranţa, devotamentul, producţia naţională, vor să calce în picioare Parlamentul, singura instituţie democratică în istoria lumii, pe care acum îl vor la remorca Guvernului Boc, au preamărit minciuna, fariseismul, delaţiunea, laşitatea, au ignorat valorile, tradiţiile, munca şi spiritul de echipă, solidaritatea celor mulţi şi suferinzi. În condiţiile în care Guvernul Boc suprimă tot, se pune întrebarea dacă mai există drepturile omului în România, dacă cetăţeanul român mai are drepturi sau numai obligaţia de a plăti luxul camarilei portocalii. La 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a ONU a adoptat şi proclamat Declaraţia universală a drepturilor omului în care era stipulat faptul că orice om care munceşte are dreptul la o retribuire echitabilă şi satisfăcătoare care să-i asigure, atât lui cât şi familiei sale o existenţă conformă cu demnitatea umană şi completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecţie socială, ba mai mult chiar, orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi a familiei sale. Aceste cuvinte sunt lipsite de sens în România ultimelor zile, pentru că în urma deciziei guvernului de tristă amintire Boc, de a tăia pensiile şi salariile şi a elimina subvenţiile la căldură, foarte mulţi dintre cetăţenii acestei ţări se vor afla în imposibilitatea de a supravieţui, nicidecum de a supravieţui decent. Aşa că se pune întrebarea dacă mai sunt actualul Guvern şi actuala Preşedinţie instituţii care susţin interesele poporului român. Realitatea ne dovedeşte contrariul şi ne arată pe zi ce trece că, în timp ce unii devin tot mai bogaţi, cei mulţi devin tot mai săraci, ceea ce face din puterea actuală o putere profund antiumană şi antinaţională. |



