Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.139/2011
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.24 | Doiniţa-Mariana Chircu - declaraţie politică intitulată: "Criza va continua în Europa!"; | ![]() |
||
|
Doamna Doiniţa-Mariana Chircu: "Criza va continua în Europa!" În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene perspectivele economice cele mai optimiste prefigurează stagnare economică, existând riscul unei noi recesiuni, deoarece condiţiile economice globale s-au înrăutăţit, iar majoritatea ţărilor continuă se să confrunte cu problema datoriilor. Pentru acest motiv, Uniunea Europeană trebuie să-şi pună urgent în aplicare planul anticriză, iar măsurile de macrostabilizare să fie impuse necruţător şi monitorizate permanent de către Comisia Europeană. Este foarte adevărat că, în această lume globalizată, chiar dacă deciziile sunt luate la mii de kilometri distanţă, ne afectează direct şi pe noi, iar pentru anul următor o eventuală înrăutăţire a situaţiei la nivel global nu face altceva decât să influenţeze previziunile pentru evoluţia României. Şi România va trebui să găsească soluţii cât mai pragmatice adaptate la provocările acestei crize. Va trebui să existe o coordonare a politicilor economice şi sociale, găsirea urgentă de instrumente care să încurajeze economia reală, prin stimularea investiţiilor, modernizarea infrastructurii, absorbţia de cât mai multe fonduri europene, dar şi crearea de noi locuri de muncă. În ciuda demagogiei promovate de unii lideri politici autohtoni, orice individ responsabil îşi dă seama că anul ce va urma trebuie să fie caracterizat de prudenţă şi raţionalitate în deciziile de politică economică. Orice decizie cu iz electoral poate compromite efortul de stabilizare financiară, pentru care românii au suferit deja destul de mult. |



