Parliamentary debates

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică: "Artiştii plastici merită mai multă atenţie"

După 1989, criza din societatea românească, tranziţia interminabilă, goana după înavuţire rapidă au afectat în mod direct şi nefericit breasla artiştilor plastici.

Lipsa comenzilor sociale, în primul rând din partea statului, la care se adaugă absenţa unei pieţe de artă, a determinat absenţa unui standard de viaţă materială care să permită artistului contemporan concentrarea asupra creaţiei sale care presupune şi investiţii de ordin material.

Dezvoltarea firească a economiei de piaţă şi crearea cadrului legislativ prin care, pe bună dreptate, foştilor proprietari li s-au retrocedat spaţiile, de care, în mod abuziv, fuseseră deposedaţi de către regimul comunist, a avut ca urmare şi pierderea unei importante părţi din atelierele de creaţie, precum şi a multora dintre galeriile de artă ale Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Uniunea Artiştilor Plastici din România, ca organizaţie, n-a reuşit (în principal pentru că n-a avut instrumentele necesare) să reziste şi să-şi păstreze spaţiile de expunere (galeriile), sediile sau atelierele de creaţie, în ciuda faptului că această organizaţie este moştenitoarea Sindicatului Artelor Frumoase, înfiinţat în 1922, şi ar fi fost îndreptăţită să redobândească măcar vechile proprietăţi moştenite de la acest sindicat.

În Sibiu, de exemplu, artiştii profesionişti locali nu mai au nicio galerie de artă. În Râmnicu Vâlcea, atelierele de creaţie s-au pierdut prin retrocedări succesive foştilor proprietari. Exemplele sunt foarte multe şi suferă aproape toţi artiştii plastici din centre culturale importante: Cluj, Oradea, Bucureşti etc. Şi, totuşi, breasla artiştilor plastici români, grupată în Uniunea Artiştilor Plastici din România, îmbogăţeşte constant cultura naţională în acest domeniu.

Spaţiul cultural românesc trebuie să se îmbogăţească permanent cu lucrări de artă de valoare. Din păcate, Ministerul Culturii nu ştie sau nu poate să profite acum de boom-ul economic pe care îl simţim cu toţii şi-i tratează pe oamenii de cultură, pe creatorii de cultură, cu tipare birocratice.

Într-o discuţie cu Gheorghe Dican, preşedintele UAP Vâlcea, şi cel care organizează, cu fonduri puţine, aproape lunar câte o expoziţie de artă la Râmnic, am aflat că mulţi artişti plastici trăiesc la limita subzistenţei şi abia după moarte opera lor începe să se vândă.

Mi-a spus că, pe vremuri, guvernele liberale care au creat România modernă, au intervenit direct în creşterea cotei artiştilor plastici interbelici, achiziţionând la preţuri generoase lucrări pentru instituţiile publice, creând o emulaţie vizibilă şi benefică a artelor.

Instituţiile au rămas cu opere de artă care, în timp, şi-au înzecit valoarea, iar cota de piaţă a artiştilor a ajuns la un nivel european, câştigătoare fiind cultura naţională. Această acţiune ar trebui să fie model şi pentru noi. Am discutat cu ministrul Adrian Iorgulescu şi m-a asigurat că se vor aloca fonduri mai mari pentru muzee. Dar nu este suficient. Trebuie o acţiune mai amplă şi pragmatică. Acest lucru a şi fost discutat recent la Bucureşti, în cadrul unui simpozion internaţional.

Se impune, deci, o intervenţie urgentă a statului român, prin constituirea unui fond naţional de achiziţii în domeniul artelor plastice.

Acesta ar fi un semnal important că se doreşte revigorarea artei plastice româneşti, precum şi o intervenţie benefică în sistemul de evaluare şi de cotare a artiştilor români. S-ar motiva în acest fel creatorii români cu valoare autentică şi, implicit, creaţia originală românească.

Fondul ar aduce în patrimoniu bunuri simbolice, opere de artă ale celor mai valoroşi artişti români contemporani şi ar putea, prin distribuire, să îmbogăţească colecţiile şi patrimoniul muzeelor de artă din România, care în ultimii ani au dispus de sume insignifiante pentru achiziţii.

Artiştii plastici merită mai multă atenţie din partea noastră!