Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 8, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.172/2005
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 8, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 8, 2005
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.26 | Dorinel Ursărescu - observaţii, cu nuanţe umoristice, pe marginea "crizelor" din P.S.D.; | ![]() |
||
|
Declaraţie politică Se spune că, întotdeauna, lucrurile se văd mult mai bine din exterior. Dacă stai de o parte, voit sau nevoit de circumstanţe, poţi observa obiectiv anumite aspecte pe care, cei implicaţi direct nu le iau în seamă, fiind duşi de succesiunea evenimentelor. Aşa că fiind un optimist din fire, "tatucul" Iliescu a profitat de scoatere sa pe o linie secundară în depoul "monştrilor sacri" ai stalinismului reformist şi, văzând jumatatea plină a paharului şi fiind luat la rândul său de valul memoriilor hidro-politice, a cugetat pe marginea crizelor partidului născut din framântarea ideilor proprii. Având în vedere zvonistica lansată în jurul tabloului său încununat cu laurii victoriei subversive şi privindu-şi bustul marcat definitiv cu emblema "fondator indiferent daca vreţi voi", a născut analiza profunda a adunăturii ideologice sub umbrela Partidului Social Democrat. Astfel, au fost identificate trei mari crize, corespunzătoare, în mod surprinzator, celor trei mari figuri formatoare de opinii ale partidului. O criză de identitate, având în vedere căutarea acestui atribut în timpul liber al domnului Geoană, o a doua criză de imagine, privindu-l pe deasupra ochelarilor pe fostul premier ieşit cu imaginea terfelită în urma ultimelor scandaluri, şi nu în ultimul rand, o criză de comunicare unde... putem vorbi de stilul iresponsabil refractar al domnului Mitrea. Ca să nu fie cu supărare, domnul Iliescu s-a gândit să aplice şi un pic de voal peste acuzele aduse celor trei lideri... ca doar e o scrisoare de împăcare, iar cei trei nu prea pricep multe... aşa că a ascuns o frază prin care induce subliminal mesajul că identitatea de stânga nu este dată de lideri. Problema e că dacă liderii nu au o identitate doctrinară de stânga, se duce de râpă toată platforma partidului iubit şi crescut de mic de domnul Iliescu, aşa că acesta s-a simţit dator sa tragă semnalul de alarmă asupra preluării elementelor neoliberale în politica PSD-ului. In spiritul vremii, odată cu dezlanţuirea valpurgică a spiritelor nopţii, a fost lansată şi această scrisoare, care indiferent de tonul plat sau de coafura politică pe care au încercat sa o dea cei trei lideri şifonaţi în ochii presei, liderul simbolic al doctrinei social-democrate constată că partidul sau, sub conducerea "crizelor de identitate, imagine si comunicare", nu şi-a respectat rolul de catalizator al forţelor de stânga, lipsa de coerenţă şi de claritate a mesajelor partidului şi, ceea ce se pare că-l doare cel mai tare, nerespectarea esenţialului acestei doctrine...mâna forte a conducerii apărând astfel, spre uimirea domnului Iliescu, mai multe idei pentru aceeaşi problemă. Or, aşa ceva este inadmisibil în opinia sa, atunci când oamenii au idei, altele decat cele induse de la nivelele superioare ale partidului. Din turnul înţeleptului, cade apoi apocaliptic concluzia, mascată ca orice alt mesaj sub masca unui sfat: nu mai luaţi măsuri de tip cazon, fraţilor, pentru că au efect de boomerang... adică... nici voi nu sunteţi chiar bine şi siguri pe posturile voastre... iar roata se învarte... citiţi Biblia..."numai acela care nu are păcate să ridice piatra" ... si alte asemenea îndemnuri pentru limitarea elanului cu care cei trei magnifici conduc la momentul actual în ograda PSD-ului. Incheierea sublimă a mesajului său către PSD conduce la o viziune macabră în care tătucul Ilici îi învaţă pe cei trei lideri actuali ai PSD-ului sa stea cuminţi pe scăunel, în speranţa că asemănarea cu poziţia statuii gânditorului de la Hamangia va genera scânteia solidarităţii celor trei în procesul de gândire, pentru o politică şi o doctrină coerentă şi pur de stânga. Felicitări, domnule Iliescu! |



