Parliamentary debates

Domnul Filip Georgescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De doi ani şi jumătate, România este devastată de un groaznic taifun politic. Asistăm la bătălii când surde, când asurzitoare, când oarbe, când la baionetă, în văzul întregii lumi. Nici nu se mai ştie cine cu cine se luptă. Ştim că este o luptă pentru putere, pentru noul şi suculentul ciolan pe care-l reprezintă acum fondurile comunitare. În această încăierare generală a fost atras până şi corpul electoral, chipurile pentru a fi consultat într-o problemă vitală - destituirea sau reconfirmarea preşedintelui Traian Băsescu.

Desfăşurat într-un climat de profundă încrâncenare, referendumul de la 19 mai n-a adus niciun dram de linişte şi nicio brumă de speranţă pe scena vieţii noastre politice, fiindcă marea majoritate a cetăţenilor a refuzat să participe la o bălăcăreală politicianistă de cea mai pură esenţă balcanică, străină confruntărilor desfăşurate în jurul unor obiective politice, economice ori sociale majore, a unora dintre aşteptările stringente ale românilor. Nici consultările pe care preşedintele Băsescu le-a avut cu partidele politice la Cotroceni şi nici mesajul pe care domnia sa l-a adresat Parlamentului n-au avut darul să însenineze atmosfera politică. Dimpotrivă, starea conflictuală din ultimii doi ani s-a accentuat, credibilitatea partidelor a continuat să se erodeze, iar criza din sânul societăţii româneşti pare fără ieşire.

Clasa politică, dar în primul rând cetăţenii acestei ţări, sperau că mesajul prezidenţial va degaja unele soluţii înţelepte care să pună capăt dezmăţului politicianist ce s-a instalat în România după alegerile din toamna anului 2004. N-a fost însă vorba de aşa ceva. Dimpotrivă, de la un capăt la altul, mesajul prezidenţial a fost unul revanşard, care a sfidat şi Constituţia şi democraţia şi instituţiile statului şi partidele politice, cu excepţia celor de suflet. Paradoxal, definind democraţia drept un sistem politic în care voinţa populară se reflectă corect în componenţa Parlamentului şi a Executivului, adică în cele două instituţii fundamentale ale statului care-i sunt defavorabile, preşedintele Băsescu n-a ezitat să profereze grave acuze la adresa celor 322 de senatori şi deputaţi, mandataţi de popor şi care constituie o mare majoritate a forului legislativ. Domnia sa şi-a mărturisit, astfel, încă o dată, o mai veche dorinţă, aceea de a transforma Parlamentul într-o singură Cameră legislativă, care să lucreze sub bagheta sa politică, aşa cum, odinioară, Marea Adunare Naţională acţiona după directivele fostului dictator. Potrivit conceptului său despre democraţie, după referendumul de la 19 mai, Parlamentul şi Guvernul ar fi trebuit să capete o altă înfăţişare, afirmând în mod tendenţios că schimbarea ar reprezenta nu dorinţa sa arzătoare, cât mai cu seamă voinţa electoratului, deşi alegătorii au fost chemaţi la urne pentru cu totul altceva. Din păcate, preşedintele Băsescu nu extinde definiţia pe care o conferă democraţiei şi la scrutinul din toamna anului 2004 când una a ieşit din urne (PSD), dar, prin aportul său decisiv, alta s-a aflat la guvernare (Alianţa D.A.), brutalitate politică pe care avea s-o mărturisească nu demult. Dacă domnia sa n-ar fi încălcat flagrant democraţia şi ar fi respectat voinţa populară, iar câştigătorii reali ai scrutinului s-ar fi aflat la guvernare, cu siguranţă că toate scandalurile păguboase din ultimii doi ani ar fi fost evitate. Poate că şi Alianţa DA ar fi avut o altă soartă.

În acelaşi timp, şeful statului solicită imperativ demisia Guvernului, fără să dispună de prerogative în această privinţă, acuzând actualul Executiv de ilegalitate. Preşedintele Băsescu ştie însă bine că Guvernul Tăriceanu II este tot atât de legitim ca şi cel al Alianţei DA, adică fără o susţinere majoritară exprimată de electorat. Aşa a fost croit şi aşa va funcţiona până la dispariţie. În zadar se chinuie democraţii să dărâme actualul Guvern, printr-o bizară moţiune de cenzură. Este mai mult decât ridicol să acuzi un Guvern care funcţionează de o lună-două pentru nerealizările guvernării din ultimii doi ani şi jumătate. Dealtfel, deficienţele grave din justiţie, administraţie şi agricultură se află de multă vreme în atenţia autorităţilor comunitare, încă din vremea când aceste domenii erau coordonate de miniştrii pe care preşedintele Băsescu îi consideră şi astăzi extrem de eficienţi.

Armă a răzbunării politicianiste, moţiunea de cenzură prin care democraţii îşi atacă dur aliaţii de până mai ieri, nu urmăreşte altceva decât să menţină haosul şi confruntarea în viaţa politică românească şi să determine instituirea clauzei de salvgardare asupra ţării noastre, de către reprezentanţii Uniunii Europene. Retrăgându-se în opoziţie, singura doctrină în numele căreia acţionează acum democraţii se reduce la acel nefericit slogan - "după mine, potopul!"

În mesajul său, preşedintele Băsescu reafirmă, de asemenea, o serie de propuneri, pe care le consideră soluţii reale pentru ieşirea din criză. Deşi ştie bine că bate la porţi închise, în condiţiile în care partidele politice, cu excepţia PD, refuză alegerile anticipate, şeful statului este pe deplin convins că doar pe această cale se poate determina o nouă majoritate, deşi în toamna anului 2004 a recurs la o altă modalitate. Este, desigur, hazardat să mizezi pe pielea ursului din pădure, neştiind dinainte câte voturi vei împuşca, în condiţiile unui absenteism de la urne, care capătă dimensiuni tot mai mari, de la un scrutin la altul.

Cât despre votul uninominal, departe de a contribui la o îmbunătăţire calitativă a Parlamentului, această nouă formă de desemnare a viitorilor senatori şi deputaţi va oferi posibilităţi mult mai mari oligarhilor de a-şi cumpăra proprii reprezentanţi în forul legislativ, în număr cât mai mare, nemaifiind la cheremul partidelor. Pe de altă parte, se va diminua mult rolul partidelor, întrucât parlamentarii aleşi prin vot uninominal vor acţiona în primul rând pentru propriile interese sau pentru cele ale sponsorilor şi nicidecum în spiritul programului vreunuia din partide. Pe măsura creşterii numărului de parlamentari desemnaţi prin vot uninominal, va fi greu de stabilit alianţe, ori majorităţi necesare susţinerii unui guvern sau altul. Banii aruncaţi la urne de oligarhi, în numele votului uninominal, vor ucide practic democraţia. S-ar putea spune de pe acum că votul uninominal, ca şi Legea lustraţiei, adoptată la 17 ani de la demolarea totalitarismului sau condamnarea tardivă a comunismului de către bravii săi servanţi, nu va face decât să învrăjbească şi mai mult societatea românească, aflată astăzi într-o criză ce pare fără ieşire.

Nu numai noi românii suntem puternic marcaţi de situaţia politică deplorabilă în care se află de doi ani ţara noastră, dar şi reprezentanţii Uniunii Europene. În acest an, Jean Michel De Waele, director al Grupului de analiză al ţărilor din Europa Centrală şi de Răsărit, afirma, după recentul referendum din ţara noastră, că "bipolarizarea marchează viaţa politică românească actuală într-o asemenea măsură, încât se creează impresia că nu există loc pentru nuanţe, compromis ori simţ al responsabilităţii, ceea ce este foarte grav pentru stabilitatea României". Mai mult, De Waele afirmă că Europa este destul de obosită de tot ceea ce se întâmplă în ţara noastră şi crede că aplicarea clauzei de salvgardare ar putea să constituie fluierul final al meciului de la Bucureşti.

Să sperăm că liderii partidelor, reprezentanţii instituţiilor fundamentale, oamenii noştri politici vor găsi singuri calea spre normalizare, evitând cartonaşele galbene pe care se pregătesc să ni le acorde arbitrii politici străini.

Vă mulţumesc pentru atenţie.