Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.122/2011
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.26 | Cristian-Sorin Dumitrescu - declaraţie politică despre îndeplinirea dezideratelor Revoluţiei din decembrie 1989, la două decenii de la evenimente; | ![]() |
||
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Au trecut aproape 21 de ani de la momentul în care poporul român, exasperat de existenţa mai mult decât pauperă pe care o ducea de aproape o jumătate de veac, a hotărât că doreşte altceva, un alt mod de viaţă. Şi a ales atunci, în acel frământat sfârşit de an 1989, calea democraţiei şi a statului de drept, care să înlocuiască dictatura şi insecuritatea socială, calea economiei de piaţă, care să înlocuiască structurile economice etatiste, dovedite a fi falimentare, în sfârşit, a ales calea prosperităţii, în locul unei pauperităţi cvasigenerale! Sunt convins că, cel puţin cei de o vârstă apropiată de a mea, îşi amintesc foarte bine că acestea erau, pe atunci, principalele revendicări ale celor care, asumându-şi nişte riscuri imense pentru acele zile, au ieşit în stradă, hotărâţi să-şi schimbe - singuri şi în mod radical - destinul. De aceea, la o distanţă de două decenii de acele evenimente, consider că este timpul unei analize corecte a momentului în care ne aflăm, cântărind în mod onest în ce măsură aceste deziderate s-au îndeplinit. Aşadar, are poporul român parte de o societate democratică? Dar de mult doritul stat de drept, generator de securitate personală şi socială? Dacă aş fi un naiv, tributar unui mod de gândire superficial, aş putea fi tentat să dau un răspuns pozitiv acestor chestiuni. Întrucât însăşi Constituţia României garantează libertatea cuvântului, libertatea de deplasare şi pe cea de asociere, se poate spune că avem o societate profund democratică. Cum la fel de adevărat este că, atâta timp cât aceeaşi lege fundamentală garantează separarea puterilor în stat, avem parte, bineînţeles, şi de mult doritul stat de drept, capabil să impună forţa dreptului în defavoarea dreptului forţei! Cum, însă, naivitatea şi superficialitatea nu m-au caracterizat, din fericire, niciodată, nu pot să nu constat că toate acestea se transformă, în ultimii ani, tot mai mult în forme fără fond! Căci nu pot să nu constat că libertatea cuvântului este, într-adevăr, un drept respectat, însă numai dacă nu este folosită pentru a critica puterea politică. Altfel, fie că eşti tu simplu cetăţean, fie că eşti membrul vreunui sindicat sau, mai grav, primar din partea vreunui partid de opoziţie, te poţi trezi ori că eşti disponibilizat din "raţiuni de eficientizare a instituţiei" (aşa cum au păţit, spre exemplu, numeroşi poliţişti, în urma "îndrăznelii" de a-l contesta pe Preşedintele României), ori că eşti sabotat constant în activitatea ta de edil, sugerându-ţi-se în mod deschis că situaţia ţi s-ar îmbunătăţi în mod radical dacă ai trece în barca puterii. Aşadar, halal "libertatea cuvântului", halal "drept la liberă asociere". Sigur, rămâne în continuare neîngrădit dreptul la libera circulaţie. Ba chiar pare că, dintre toate libertăţile cetăţeneşti proprii oricărei societăţi autentic democratice, acesta este dreptul cel mai preţuit de puterea politică actuală, care nu doar că îl respectă cu sfinţenie, dar chiar îndeamnă în mod repetat cetăţenii români să emigreze cât mai repede şi într-un număr cât mai mare, după principiul conform căruia "decât să le duci grija, mai bine să le duci dorul". Evident, aceste îndemnuri se adresează doar unei părţi a acestui popor, şi anume celei care se face "vinovată" de a nu fi susţinătoarea necondiţionată a puterii actuale şi a "măreţelor" sale realizări. Din nefericire, garantarea şi chiar instigarea repetată la folosirea acestui drept de către un procent cât mai mare al populaţiei nu este deloc în concordanţă cu ceea ce oamenii îşi doreau în decembrie 1989. Prin garantarea dreptului la liberă circulaţie ei înţelegeau asigurarea dreptului de a se deplasa în scop turistic sau de afaceri, în nici un caz nu îşi doreau noi forme de autoexilare! Cât despre funcţionarea instituţiilor statului de drept şi de respectul faţă de acestea, este suficient să amintim încălcările repetate ale Constituţiei şi ale atâtor alte legi de către principalii exponenţi ai actualei coaliţii guvernamentale, secondaţi cu brio de însuşi Preşedintele României. Sunt atât de multe exemplele în acest domeniu, încât consider că este inutil să le mai enumăr. De aceea, mă mulţumesc să amintesc numai încălcarea de dată recentă a prevederilor legale care stipulează pentru Guvernul României obligativitatea de a prezenta în faţa Parlamentului, până la data de 15 octombrie, proiectul Legii Bugetului de Stat. Deşi somat, în repetate rânduri, de reprezentanţii principalului for legislativ al acestei ţări să respecte măcar această prevedere legală, domnul prim-ministru Emil Boc refuză să o facă, recunoscând cu nonşalanţă că nu s-a întâlnit, încă, cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi cu cei ai Comisiei Europene pentru a se pune de acord asupra acestui proiect. În acest caz, mă întreb cu îndreptăţită îngrijorare: cât de "de drept" mai este acest stat guvernat de PDL şi compania, atâta timp cât prevederile legale nu mai au nicio importanţă? Oare primul ministru a avut grijă să-şi informeze partenerii externi asupra termenului expres menţionat în legislaţia naţională ca reprezentând limita maximă până la care proiectul Legii bugetului de stat poate fi înaintat spre dezbatere Parlamentului României? Sau şi această prevedere legală i s-a părut reputatului om politic şi eminentului jurist una lipsită de importanţă, ca şi multe altele, de altfel. Şi dacă tot recunoaşte domnia sa cu atâta dezinvoltură că se află în fruntea unei echipe guvernamentale total incompetente în a alcătui un proiect de asemenea anvergură, de ce nu se retrage, lăsând locul unuia mai priceput, poate chiar domnului Jeffrey Franks, omul care pare a fi, tot mai mult, adevăratul prim-ministru al României? În aceste condiţii, cu o asemenea guvernare, este absolut evident că nici măcar nu are rost să mai discutăm de celălalt mare deziderat revoluţionar al poporului român, prosperitatea în propria-i ţară! E cazul, deci, să amânăm o astfel de discuţie pentru perioada de după alegerile următoare şi asta numai în cazul în care, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, acesta va fi mult mai prezent, mai atent şi mai ales, mult mai selectiv în cabinele de vot. |



