Parliamentary debates

Domnul Dumitru Avram:

"Degradarea justiţiei"

De câţiva ani, în această ţară toate valorile sunt supuse sacrificiului. S-a început cu bunul-simţ, s-a trecut prin moneda naţională, iar în ultimul timp se umblă la Justiţie. Nu ştim în ce măsură scandalul la care asistăm astăzi este ecoul plecării din Guvern a doamnei Monica Macovei sau dacă tânărul Tudor Chiuariu sau doamna Norica Nicolai reprezintă într-adevăr nişte pericole mortale pentru o anumită parte a politicii dâmboviţene de astăzi. Poate că dacă s-ar fi reuşit cu Ludovic Orban, astăzi lucrurile ar fi fost mult mai liniştite. Era însă greu ca dintr-un simplu derapaj de maşină în plină ninsoare să faci un eveniment politic generator al debarcării din Guvern. Ludovic Orban are, într-adevăr, gura cam mare, dar ar fi fost prea de tot să ţină figura cu aşa-zisul accident căruia i-ar fi fost victimă o tânără căzută prin zăpadă din cu totul alte pricini.

În afară de aceasta, se pare că mulţi au uitat pentru o clipă că Ludovic Orban este totuşi fratele comisarului nostru european şi că, acolo, la Bruxelles, lucrurile ar fi fost supuse unei analize mai atente. S-a reuşit îndepărtarea lui Tudor Chiuariu, dar probabil că mulţi o regretă acum, pentru că nominalizarea Noricăi Nicolai a picat ca o furtună venită din senin. De ce or avea unii atâta teamă de această femeie robustă ne este greu să înţelegem. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi atunci când ţărăniştii au vrut s-o numească ministru de interne. Ar fi fost, oricum, mult mai bună decât Gavril Dejeu. Chestiunea cu trecutul ei comunist a intrat de pe acum în derizoriu, aşa încât erorile fostei procuroare par să conteze mai puţin în această luptă, cât mai ales surprizele pe care această doamnă este în stare oricând să le producă. Este adevărat că în jurul acestui post important gravitează, asemenea fluturilor pe lampă, unii tinerei care n-au decât meritul de a intra în viaţă după asasinarea lui Ceauşescu. Apariţia pe piaţă a înregistrărilor convorbirilor telefonice dintre mafiotul Omar Hayssam şi procurorul Ciprian Nastasiu au provocat deja unora fiori de gheaţă pe şira spinării. Este vorba, trebuie să recunoaştem, despre o muniţie redutabilă, cu urmări greu de anticipat pentru aceea care au executat-o pur şi simplu pe Norica Nicolai în aceste zile. Instrumentul de luptă l-a constituit aceeaşi presă aservită, cu un comportament greu de egalat în vreo altă ţară de pe continent.

Presa îşi permite absolut orice, nişte indivizi care încă nu şi-au terminat şcoala jignesc în stânga şi în dreapta, socotindu-se deasupra legii şi a moralei. De unde au aceşti copilaşi atâta tupeu şi cine se află în spatele lor? Va veni o zi când aceia pe care contează ei astăzi vor avea ei înşişi probleme, iar atunci marii moralişti de astăzi se vor transforma brusc în critici acerbi ai binefăcătorilor lor de altă dată. Cazurile sunt cu duiumul, iar îndelungata şi costisitoarea noastră tranziţie le-a îngăduit o proliferare greu de imaginat. Presa a început să ţeasă intrigi, dar face şi victime, fără ca nimeni să o tragă la răspundere pentru erorile sale. Pe anumite posturi de televiziune, parlamentarii sunt făcuţi în fel şi chip. Nimeni nu se sesizează. Cum nu se sesizează nici Consiliul Naţional al Audiovizualului, care este numit de Parlament şi subordonat acestuia. Ce să mai vorbim despre adevărata hăituială la care sunt supuşi deputaţii şi senatorii, ca şi alţi oficiali, din partea unor instituţii subordonate, de asemenea, forului suprem legislativ al ţării.

În aceste zile, leul a suferit o cădere dramatică, dar mai important decât acest lucru, în urma căruia vor ajunge în sapă de lemn sute şi milioane de oameni îndatoraţi până peste cap băncilor, este cazul Noricăi Nicolai şi al nepoatei care a votat în Senat în locul ei. Nimeni nu se întreabă de ce nu mai este producţie în această ţară, cum se îmbogăţesc peste noapte unii investitori străini, care acum ne lasă cu gura căscată, ce este cu datoria externă a României, care a ajuns la vreo 50 miliarde de euro, ce se întâmplă cu tezaurul nostru şi cu alte piese de patrimoniu bancar rătăcite în cine ştie ce ţară europeană sau dincolo de ocean.

Acestea sunt problemele reale ale României, şi nu cearta dintre doi oameni care ar trebui mai degrabă să colaboreze pentru binele acesteia. Ce lasă ei în urmă, în afara unui dezastru economic şi social greu de imaginat? Cât de europeană este această putere care îşi permite să se bată pentru postul de ministru al justiţiei când, exact în luna ianuarie, Comisia de la Bruxelles va da publicităţii raportul privind stadiul reformei în acest domeniu? În iunie vom şti dacă Bucureştiul va fi sancţionat pentru neîndeplinirea unor angajamente, existând chiar pericolul ca deciziile instanţelor din România să nu mai fie recunoscute în celelalte state membre.

Se spune că Norica Nicolai ar fi cerut dizolvarea DNA, dar stăm şi ne întrebăm care sunt marile cazuri de corupţie rezolvate de această structură atât de dragă predecesoarei acesteia, pe care unii domni de la Bruxelles s-au grăbit să o numească "doamna de fier" a Justiţiei româneşti? Curtea Constituţională ar fi trebuit să-şi spună cuvântul în legătură cu toată această tevatură legată de noul ministru al justiţiei. În favoarea raţiunii şi a interesului naţional. Deocamdată s-a găsit o simplă formulă de compromis - numirea în funcţia de ministru interimar a lui Teodor Meleşcanu. Abandonarea Justiţiei nu este o metaforă gratuită. Ceea ce se întâmplă astăzi în România întrece uneori subiectivismul şi erorile perioadei de dinainte de '89. Pentru toate acestea unii vor plăti, cu siguranţă. Arbitrariul n-a atins niciodată aripile infinitului...