Radu Bogdan Ţîmpău
Radu Bogdan Ţîmpău

Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.33/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.27 Radu Bogdan Ţîmpău - declaraţie politică cu titlul "Asaltul mediatic al preşedintelui Băsescu - semn de disperare înaintea campaniei electorale";

 

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"Asaltul mediatic al preşedintelui Băsescu - semn de disperare înaintea campaniei electorale"

În ultima perioadă, preşedintele Băsescu a devenit omniprezent în peisajul mediatic: a început asaltul în Parlament, cu o luare de cuvânt care cu greu poate fi încadrată undeva, la mijloc, între o evaluare a stării naţiunii şi un discurs electoral, din păcate prost întocmit. Deşi aflat în funcţie de mai bine de 4 ani, echipa sa de comunicare pare încropită în pripă: discursul a fost scris în trei maniere diferite, cu abordări de sintaxă şi logică separate. Poate că aceasta a fost cauza greutăţii cu care a redat discursul în Parlament.

Însă nu acest fapt ne îngrijorează, ci practicarea unui limbaj de lemn menit să ascundă inconsistenţa mesajului şi lipsa de soluţii. Ca tânăr om politic nu pot să nu remarc revenirea la clişeele post-decembriste, practicate cu succes de alt preşedinte, domnul Iliescu, în care se vorbea, atunci ca şi acum, despre reducerea "decalajelor economico - sociale faţă de media europeană".

Surprinzătoare a fost şi revigorarea discursului referitor la tranziţie, deşi, din 2004 şi până în 2008, România a certificat încheierea tranziţiei. Nu am mai vorbit de "definitivarea reformelor" sau de "tranziţia la economia de piaţă", de mai bine de patru ani, acestea fiind obiective atinse de către România.

Revenirea la formulele referitoare la "reformare a statului" este o metodă de discurs cel puţin nefericită în condiţiile în care se poate vorbi doar despre accelerarea reformelor în unele domenii, precum justiţia. Credem că statul de drept şi reformele democratice au fost consolidate în România ultimilor ani şi de aceea ne îngrijorează revenirea la discursul adaptat unor momente regretabile, precum mineriadele sau mitingurile, ce aveau drept slogan "nu ne vindem ţara !".

Discursul preşedintelui Băsescu reprezintă o reîntoarcere în trecut - vorbim de tranziţie, de definitivarea reformelor, de criză economică şi protecţie socială pentru angajaţi pentru a justifica un împrumut din partea FMI. Este suficient să accesăm arhivele pentru a demonstra că se copiază în integralitate discursurile preşedintelui Iliescu şi ale premierilor Văcăroiu sau Stolojan când se glorifica acordul cu FMI.

Ne aşteptăm ca în perioada următoare să se revină la justificări în ceea ce priveşte creşterea de taxe şi impozite, scăderea nivelului de trai şi altele câte ne mai aşteaptă, prin formulări deja cunoscute de genul "Noi am vrea, dar nu ne lasă/nu ne permite acordul cu FMI".