Eugenu Arnăutu
Eugenu Arnăutu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 20, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.55/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 20, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.28 Eugen Arnăutu - declaraţie politică: "Despre fraude electorale";

Deputat Eugen Arnăutu:

Declaraţie politică: "Despre fraude electorale"

Speriată de posibilitatea de a nu face faţă campaniei ce se apropie, opoziţia, în frunte cu Partidul Naţional Liberal, atacă fără discernământ. Un astfel de caz s-a produs săptămâna trecută când Theodor Stolojan a declarat că "liberalii au învăţat lecţia referendumului" şi că "vor lua toate măsurile pentru prevenirea fraudării alegerilor". De prisos să amintim că un astfel de demers este inutil din moment ce, în Legea alegerilor locale, fraudarea este condamnată cu închisoarea între un an şi cinci ani şi că guvernul a invitat la alegeri observatori internaţionali, deşi, din 1992, aceştia nu au mai fost prezenţi la alegerile generale. Mai alarmant este modul în care PNL, prin vocea liderului Theodor Stolojan, foloseşte un limbaj denigrator, fără acoperire, care nu face decât să dăuneze imaginii României.

Isteriile PNL-ului sunt cel mai bine exprimate prin declaraţiile domnului Nicolăescu care califică orice demers drept abuziv, simte ameninţări acolo unde nu există, şi care prezic întotdeauna nenorociri care nu vor avea niciodată loc.

Eşuările unei opoziţii care abordează mesaje lipsite de sens, care afişează slogane frizând hilarul, "Rezistaţi, că venim", precum şi cu propuneri de programe de guvernare fără coerenţă, ar trebui asumate şi înlocuite cât mai este posibil.