Marian-Adrian Motoc
Marian-Adrian Motoc

Sittings of the Chamber of Deputies of May 25, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.79/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 25, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.28 Marian Adrian Motoc - intervenţie cu titlul "Între promisiuni şi realizare";

 

Domnul Marian-Adrian Motoc:

"Între promisiuni şi realizare"

De când a venit la guvernare, Partidul Social Democrat a demonstrat că este în putere să schimbe mersul României în bine, că ştie să-şi folosească puterea pentru a ajuta oamenii, pentru a fi aproape de ei, pentru a îndrepta ţara în direcţia cea bună. dar, deşi toate semnalele ne arată că în România începe să fie bine, vedem, în continuare, politicieni care critică şi acuză neîntemeiat partidul de guvernământ, politicieni care pun mereu beţe în roate şi care ar face orice pentru a ajunge din nou la putere. Theodor Stolojan, Traian Băsescu şi colegii lor de alianţă, încearcă prin orice metode să arate că Guvernul este incompetent, dar, în acelaşi timp, tot Guvernul, este lăudat, chiar suntem deja membri NATO, fiind şi foarte aproape să intrăm în Uniunea Europeană.

Astăzi tot mai mulţi români au un trai mai bun, un venit mai sigur, un viitor mai bun pentru ei, pentru copiii lor, pentru cei aflaţi în nevoi, au venitul minim garantat. Pensionarii sunt ajutaţi, mai mult, producătorii agricoli sunt ajutaţi cu subvenţii şi cu pensii mai mari. Elevii au calculatoare în şcoli şi, începând din această primăvară, vor avea calculatoare şi acasă. Familiile sărace vor fi sprijinite să-şi trimită copiii la liceu. PSD va face mai mult pentru că este nevoie să facem mai mult. Se va dubla salariul minim, se vor asigura condiţiile pentru ca salariul mediu să se dubleze la rândul său. Acestea fiind numai printre puţinele intenţii pe care şi le propune Partidul Social Democrat să le reanalizeze în următorii ani, şi, cu siguranţă, va reuşi să ducă la bun sfârşit şi aceste etape sociale iminente, la fel cum le-a finalizat şi pe cele de până acum.

Partidul Social Democrat a demonstrat că nimeni nu este uitat, toţi sunt importanţi în strategia actualului partid de guvernământ, ba mai mult chiar, aşa cum a afirmat preşedintele PSD şi primul ministru al României, dl Adrian Năstase, fiecare are un sprijin în PSD. Acest sprijin s-a concretizat în anii cât a guvernat PSD şi a devenit o realitate. Este o realitate care nu mai poate fi combătută cu vorbe goale şi afirmaţii mincinoase de către adversarii politici actuali ai PSD. Uneori, la fapte nu poţi să răspunzi decât numai cu fapte, ori aceşti lideri de partide din opoziţie consideră că vorbele lor sunt în stare să şteargă marile realizări sociale, educaţionale, politice (naţionale şi internaţionale), culturale etc., întreprinse de către social-democraţi. Cei care spun că România merge în direcţie greşită sunt însă aceiaşi care au dus, acum 4 ani, ţara către dezastru, către excludere, către sărăcie. Nu-i mai crede nimeni, pentru că ei nu au dreptate. Cum poţi să susţii că ţara merge pe un drum greşit, când fiecare dintre realizările guvernării a fost un pas înainte, apreciat de români şi aprobat de Europa? ne întrebăm de fiecare dată când adversarii politici tind să mai afirme lucruri fără susţinere.

Aşadar, concluzia nu este decât una: PSD a afirmat şi a confirmat, prin fapte, prin acţiune, prin concretizarea şi materializarea idealurilor, iar celelalte partide, care au avut ocazia de a guverna acum patru ani, vorbesc, acuză, polemizează, se contrazic şi, prin urmare, rămân la stadiul promisiunilor nerealizate şi imposibile.