Parliamentary debates

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Reducerea salariilor din sectorul bugetar şi a pensiilor plătite din sistemul asigurărilor sociale de stat"

Guvernul intenţionează să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului cu privire la un proiect de lege privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. În esenţă, prin proiectatul act normativ, Executivul în funcţie al României îşi propune să diminueze cu 25% toate veniturile salariale şi asimilate, plătibile din bugetul de stat şi, respectiv, cu 15% pensiile plătibile din bugetul asigurărilor sociale de stat. Iar motivaţiile economice sunt aparent de necontestat: necesitatea restabilirii echilibrului bugetar al ţării noastre, diminuarea corespunzătoare a cheltuielilor publice şi, nu în ultimul rând, ieşirea României din criza economică în care se găseşte.

Rămâne însă problematic temeiul juridic la care intenţionează a se raporta Guvernul în încercarea sa de a legitima măsura reducerii salariilor şi a pensiilor plătite din resurse ale bugetului consolidat al statului; este vorba despre art. 53 din Constituţia României. Acest text are următorul conţinut:

"(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii".

Justificarea constituţională de care Guvernul de azi al României încearcă să se prevaleze spre a determina, pe calea unei legiferări excepţionale, o scădere cu 25% a salariilor personalului bugetat şi cu 15% a pensiilor din sistemul public este neconvingătoare. Putem fi de acord cu raţiunile economice care au determinat Guvernul să recurgă la astfel de măsuri, însă climatul legislativ contemporan obligă Executivul din România, în această privinţă, la o libertate de mişcare extrem de redusă.

Din capul locului, nu poate fi omis faptul că România este parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi la Protocoalele adiţionale, între care - pentru subiectul abordat - de importanţă majoră ni se înfăţişează a fi Protocolul nr. 1 la Convenţie privitor la Protecţia proprietăţii. Potrivit acestui din urmă text, "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional."

În jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor a fost stabilit faptul că noţiunea generică de "bun" acoperă şi dreptul unei persoane asupra unei creanţe inclusiv a uneia de natură salarială; dreptul de a fi beneficiar al unei prestaţii sociale pentru persoanele fără nici un venit; dreptul la o pensie de bătrâneţe; dreptul la o pensie pentru văduvi. În alţi termeni, în optica instanţei de contencios european umanitar, noţiunea de "bun" are un înţeles extrem de larg şi încorporează orice interes al unei persoane de drept privat, care are o valoare economică.

În faţa cerinţelor normative şi a notelor jurisprudenţiale mai sus arătate, credem că Guvernul României nu poate aduce atingere salariilor şi, respectiv, pensiilor în plată fără respectarea dispoziţiilor art. 15 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit art. 15 paragraful 1 din Convenţie, în caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de Convenţie, "în măsura strictă în care situaţia o cere şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional".

Invocarea de către Guvern a nevoii restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu se poate constitui într-un veritabil temei pentru a legitima reducerea salariilor şi a pensiilor plătibile din resurse ale bugetului public.

Din punctul meu de vedere, criza economică, un prea ridicat cuantum al cheltuielilor publice ori dezechilibrul bugetar nu sunt circumstanţe anume prevăzute în cuprinsul art. 53 din Constituţia României şi nici nu credem că pot fi asimilate cu situaţiile excepţionale menţionate în cuprinsul acestui text fundamental.

În contextul mai sus descris, în legătură cu atitudinea Guvernului faţă de diminuarea drastică a salariilor şi a pensiilor plătibile din fonduri publice, credem că se ridică o primă majoră întrebare: Recurgând la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, spre a-şi motiva demersul cu implicaţii exclusiv economice, oare Guvernul României nu ar fi trebuit să se asigure că, în prealabil, pe teritoriul ţării ar fi trebuit să fie instituită starea de asediu ori cea de urgenţă?

Diminuarea cu 25% a salariilor şi cu 15% a pensiilor plătibile din fonduri bugetare poate determina, după caz, salvgardarea democraţiei constituţionale, conservarea instituţiilor statului de drept ori menţinerea sau restabilirea stării de legalitate? Un astfel de demers este apt să înlăture perspectiva unui dezastru ori a unui sinistru sau să limiteze ori să înlăture efectele deja produse ale unor astfel de evenimente?