Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.112/2010
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.27 | George Ionuţ Dumitrică - declaraţie politică: "Cea mai mare problemă a premierului Boc: pensionarii"; | ![]() |
||
|
Domnul George Ionuţ Dumitrică: "Cea mai mare problemă a premierului Boc: pensionarii!" Profesorul de drept anticonstituţional, domnul Boc, a primit şi de această dată, cu ocazia angajării răspunderii guvernului pentru implementarea măsurilor de austeritate decise, o lecţie binemeritată de drept constituţional din partea judecătorilor Curţii Constituţionale. Deşi a ştiut de la început că încalcă flagrant Constituţia prin această idee năstruşnică de tăiere a pensiilor, premierul Boc a ţinut morţiş să se facă din nou de râs şi să-şi primească cele mai tăioase şi vehemente critici din partea întregii ţări. Surprinzător este faptul că domnul Boc, după ce şi-a atras cu bună ştiinţă ura a milioane de pensionari, recidivează în atacurile asupra acestora, dorindu-şi extrem de tare să-i sărăcească cu orice preţ. În acest sens, după pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea unor articole din ambele legi angajate de guvernul Boc IV în Parlamentul României, premierul a fost la un pas să decidă din nou tăierea pensiilor, de data aceasta prin impozitarea lor diferenţiată, eventual în funcţie de cuantum. Dar ceea ce este cel mai grav şi dureros pentru cei vârstnici este faptul că domnul Boc a insistat cu încăpăţânare ca pensionarii să nu fie salvaţi de la taxare şi să se impoziteze toate pensiile, inclusiv cele mai mici de 1000 de lei, arătându-şi în acest mod toată cruzimea de care este capabil. Ideea creşterii TVA a învins în cele din urmă la masa guvernamentală bociană şi pensionarii au fost salvaţi de la o nouă asuprire, din păcate, cu un preţ distructiv pentru întreaga economie, deoarece nici decizia de mărire a TVA nu este benefică pentru vreo categorie socială şi nici pentru mediul privat. Această vehemenţă a domnului Boc împotriva pensionarilor este ieşită din comun: "Premierul a fost constant în solicitările sale, a spus că dacă buba e la pensii, să se meargă pe impozitarea tuturor pensiilor, de la cea mai mare până la pensia minimă", au declarat colegii dumnealui de partid! Ştim cu toţii că sistemul de pensii din România are probleme. Dar nu pensionarii, pe care-i supune domnul Boc la chinuri groaznice, sunt de vină pentru ceea ce se întâmplă. Aceştia au contribuit o viaţă la asigurările sociale şi, în ultimii lor ani, nu-şi doresc altceva decât stabilitate şi decenţă în traiul zilnic. Nu prin tăierea veniturilor pensionarilor veţi reuşi, domnule Boc, să echilibraţi sistemul de pensii, ci prin îmbunătăţirea colectărilor la bugetul statului. Dar pentru acest lucru ar fi trebuit până acum să învăţaţi să încurajaţi munca şi nu şomajul în masă, aşa cum aţi procedat dumneavoastră. |



