Parliamentary debates

Domnul Ion Stan:

"Summit-ul N.A.T.O. ca pretext de legitimare a statutului poliţist de la apogeul la declinul preşedintelui portocaliu al României"

Experimentele revoluţiilor portocalii şi-au obosit actorii, înainte ca aceştia să reuşească atingerea vreunui obiectiv al strategiilor de care s-au folosit pentru uzurparea puterii.

Uzurparea puterii este, dintotdeauna, apanajul dictaturilor. Când uzurparea puterii este practicată în numele democraţiei, malversorii astfel ajunşi la putere sunt neodictatori de stânga sau de dreapta. Ei sunt mult mai periculoşi decât originalele, deoarece, nerecunoscându-şi sorgintea, gândesc, decid, acţionează şi trăiesc într-o permanentă minciună.

Numai cine nu cunoaşte istoria operaţiunilor secrete internaţionale nu este în măsură să înţeleagă şi să descifreze adevăratele resorturi ale tuturor revoluţiilor. Resorturi pragmatice, banale, fără culoare politică. Pentru ca aceste resorturi să nu fie devoalate, actorii uzurpatori ai vieţii publice se întrec în a interpreta minciuna politică. În cazul dat, minciuna politică portocalie.

Menţinerea agitaţiilor politice, prin permanenta inducere a cauzelor şi pretextelor acestora, este tehnologia puterii portocalii, ca subspecie neevoluată a puterii mondiale.

În clubul puterii mondiale se impun doar acele state-naţiuni a căror forţă economică, dublată de resursele vitale necesare, le face ascultată vocea conducătorilor lor în politica internaţională. Sub acest aspect, liderii statelor lumii sunt, în raporturile lor cu istoria, fie ctitori, fie robi, fie clovni politici.

Retrospectiv, evaluând procesualitatea social-istorică, marile ctitorii s-au înfăptuit fie cu preţul inteligenţei şi a numeroase eforturi, al renunţărilor şi sacrificiilor acceptate, dar cel mai adesea impuse, fie prin războaie şi exploatare colonială, perpetuate şi abil disimulate până în zilele noastre.

În decembrie 2004, nişte scăpătaţi politic au crezut că, acceptând experimentarea revoluţiei portocalii în România, se vor realiza şi valida într-o mişcare politică respectabilă.

Unde se află astăzi România şi ce a realizat uzurpatorul portocaliu al puterii, ca preşedinte al României?

Cuvântul definitoriu al mandatului prezidenţial al cetăţeanului Traian Băsescu este contraperformanţă. Iniţial, în declaraţiile noastre politice, referindu-se la persoana sa, din cuvenitul respect faţă de instituţia personificată, foloseam apelativul "primul cetăţean al ţării". Evoluţia prestaţiilor sale prezidenţiale ne-au determinat apoi să folosim iacobinul "cetăţene preşedinte". Ca avertisment.

Permanentul derapaj anticonstituţional a fost singura politică consistentă, coerent şi cu consecvenţă înfăptuită de Traian Băsescu, printr-o continuă şi profundă intruziune violentă în afacerile puterilor separate şi independente ale statului. Derapaj care a continuat şi după ce Parlamentul a cerut demiterea sa.

Desfăşurarea la Bucureşti, în zilele de 2-4 aprilie 2008, a summit-ului Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord a oferit cetăţeanului-preşedinte supremul prilej de a demonstra întregii lumi cât de departe au ajuns progresele sale în instituţionalizarea şi consolidarea statului-poliţienesc la românii loviţi de năpasta neodictaturii portocalii de dreapta. Reconvertită într-o stângă democrată reşapată, la rândul ei, dintr-o facţiune social-democrată. Facţiunea uscăturilor aruncate pe "centura politicii" de învolburarea apelor din politica românească.

Măsurile de securitate excesive, concepute şi desfăşurate sub egida şi cu acceptul explicit al lui Traian Băsescu, ca preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a fost folosit pentru legitimarea uzului de abuz, au făcut ca Bucureştiul şi intrarea în Capitală dinspre Aeroportul Otopeni să ofere imaginea unui oraş aflat în carantină. Traian Băsescu a avut nevoie de această stare de asediu ca pretext. Ca diversiune. Starea de asediu ilegal instituită a atras cu sine legitimarea unui pachet de măsuri excepţionale, ca şi cum cutumele poliţiei politice băsesciene nu ar fi fost suficiente.

Până la "pretext", cutumele poliţiei politice băsesciene constând în: ascultarea telefoanelor adversarilor politici; cercetarea abuzivă şi utilizarea ilegală a datelor personale ale indezirabililor; anchete penale comandate politic; demnitari filaţi; jurnalişti hăituiţi sau jigniţi; judecători şantajaţi etc. erau doar selectiv aplicate, dar asezonate cu grave confuzii şi interpretări absurde ale Constituţiei, aprecierea publică critică a politicii altor state, aluzii sexuale, discriminare rasială, punerea în cârca N.A.T.O a unui război ce nu-i aparţine.

Odată cu "pretextul", Traian Băsescu a instituţionalizat supravegherea şi represiunea poliţienească de masă, vizând nu persoane ori segmente selective, ci ansamblul populaţiei.

Un "Consiliu Naţional de Coordonare a Acţiunilor de Ordine Publică" pregătit pentru viitorul "poliţist şef al naţiunii" pe care Partidul Prezidenţial se iluzionează că-l va înscăuna la "Malmaison", după alegerile parlamentare, a fost impus şi legitimat printr-o obscură hotărâre a C.S.A.T.-ului şi o şi mai obscură hotărâre a guvernului.

Aşa cum prin Comunitatea Naţională de Informaţii, Traian Băsescu a deturnat, în scopuri personale şi ale propriului partid, activitatea structurilor secrete de informaţii pentru securitate, la fel, prin numitul Consiliu al Ordinii Publice, cetăţeanul-preşedinte, crezându-se abil, şi-a creat, deloc întâmplător, în ograda mult blamatului guvern liberal, "baltagul electoral", vizând "mai mulţi iepuri" dintr-o singură salvă de tun prezidenţial:

• impunerea obedienţilor din toate celelalte instituţii ale sistemului de securitate într-o structură coordonată "pro forma" de către Ministrul Internelor, dar în care majoritatea proprezidenţială îl va subordona, fără drept de apel;
• preluarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în controlul mai strict al Administraţiei Prezidenţiale, mai exact a Comandamentului Electoral Prezidenţial;
• "ajutarea" neexperimentatului ministru liberal al internelor să escaladeze seria acţiunilor de forţă prin care să compromită politic şi să diminueze susţinerea electorală a Partidului Naţional Liberal;
• "securizarea alegerilor", astfel încât fraudarea acestora, deja riguros elaborată, să se realizeze sub cea mai înaltă şi sigură protecţie;
• experimentarea noilor procedee avute în vedere pentru reeditarea fraudei electorale prin care Traian Băsescu a uzurpat preşedinţia României în decembrie 2004.

În absenţa cadrului legislativ privind regimul interceptărilor, operatorilor serviciilor de telefonie mobilă le-au fost impuse, pe filiera C.S.A.T. şi a unui ordin al şefului Autorităţii Naţionale de Reglementare a Comunicaţiilor obligaţii generice şi generoase, dar deloc clare şi nici transparente abonaţilor, în ceea ce priveşte facilitarea interceptării totale şi permanente a convorbirilor, stocarea datelor de trafic al comunicaţiilor între abonaţi, fără existenţa garanţiilor că protecţia datelor personale va fi respectată, aşa cum prevede legislaţia în materie, preeminenţă având, în acest caz, reglementările internaţionale.

Se impune a observa că anterior, în anul 2006, Administraţia Prezidenţială Traian Băsescu a uzat de toate pârghiile pentru blocarea unei iniţiative legislative parlamentare privind regimul interceptărilor, auditată de mai multe comisii parlamentare externe de control a serviciilor, cu care s-a colaborat pentru adoptarea legislaţiei în materia securităţii naţionale şi a activităţii serviciilor de informaţii. Blocajul impus de Traian Băsescu a avut raţiuni exclusiv politicianiste, fiind vădit interesul de a nu se adopta o lege care să prevadă filtre exigente de prevenire a abuzurilor şi garanţii de protecţie a drepturilor şi libertăţilor persoanelor.

Întărirea pârghiilor de forţă ale lui Traian Băsescu nu este justificată - sau cel puţin serviciile de informaţii nu au adus argumente - de iminenţa unor pericole interne la adresa securităţii naţionale.

În schimb, această mişcare de inspiraţie totalitară coincide cu prăbuşirea imaginii şi popularităţii lui Traian Băsescu, care, în disperare de cauză, se lansează în atacuri publice vehemente la adresa justiţiei, gest fără precedent pe plan internaţional şi care contravine Constituţiei şi atribuţiilor Preşedintelui, ca mediator între puterile statului.

Realizând, mult prea târziu, erorilor strategice de politică externă pe care le-a comis şi amplificat, inclusiv în preziua deschiderii summit-ului N.A.T.O., Traian Băsescu, aşa cum ne-a obişnuit cu lipsa de măsură, discernământ şi raţionalitate, începe acum să dea semne de îngrijorare, de dezorientare între "Lumea Nouă", "Bătrâna Europă" şi "Mama-Rusia".

Pentru graţiile "Mamei-Rusia", Traian Băsescu este disponibil să treacă peste prerogativele sale ca preşedinte al României, în schimbul celor de "negociator direct" cu "Gazprom". Problema lui Băsescu va fi însă că Alexey Miller s-ar putea să nu fi auzit de el.

Oricum, reorientarea lui Traian Băsescu către "operaţiuni economico-valutare directe" (n.n. şi speciale!) este un semn bun pentru naţiune. Preşedintele şi-a atins apogeul. Nedorind să ne înece în propriul nivel de incompetenţă, s-a gândit să se apuce de afaceri.

Îi dorim "succesuri" în declinul său, după atâtea eşecuri ca preşedinte al experimentului revoluţiei portocalii în România.