Miron Ignat
Miron Ignat

Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.86/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.29 Miron Ignat - intervenţie cu subiectul "Festivalul poeziei ruse";

 

Domnul Miron Ignat:

"Festivalul poeziei ruse"

În perioada 28-31 mai 2010, la Brăila se va desfăşura cea de-a III-a ediţie a "Festivalului poeziei ruse". Acest festival este organizat de Comunitate Ruşilor Lipoveni din România, împreună cu Fundaţia "Obsina" şi în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice. Acest eveniment se înscrie în cadrul acţiunilor dedicate interculturalităţii, a dialogului intercultural şi are un rol important în promovarea identităţii noastre.

Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România îşi doreşte ca prin acest proiect să promoveze în rândul etnicilor noştri bogăţia literară a limbii şi poeţilor ruşi.

Concursul se va desfăşura în două etape, prima fiind dedicată concursului individual cu temele: Serghei A. Esenin, poet naţional, şi creaţie proprie, iar cea de - a doua etapă se va desfăşura cu aceleaşi teme, dar pe echipe. La acest concurs vor participa elevi, liceeni, vorbitori de limbă rusă care să prezinte poezii din literatura rusă.

Obiectivul acestui proiect este de a apropia etnicii ruşi lipoveni prin cultură şi limbă şi pentru a sprijini dialogul intercultural. Prin recitarea unei poezii putem înţelege o evoluţie a culturii şi a stării de spirit, abordate dintr-un unghi apropiat al literaturii. Atât în poezii, cât şi în operele literare întâlnim elemente legate de datinile şi obiceiurile unei comunităţi (tradiţii, folclor, succesiunea muncii) şi de viaţa de zi cu zi, ceea ce relevă desfăşurarea vieţii cotidiene.

Sonoritatea şi ritmul cu care sunt prezentate şi recitate poeziile, pot fi înţelese doar atunci când sunt citite în varianta sa originală. Prin operă se păstrează cultura şi limba din generaţie în generaţie.

Acest eveniment are menirea să încurajeze tinerele generaţii să-şi deschidă noi orizonturi spre cunoaşterea operelor ruseşti. Pe această cale dorim să susţinem promovare culturii ruse, să sprijinim tinerii ruşi lipoveni să descopere bogăţia artistică şi literară a marilor clasici ruşi. Festivalul a devenit o tradiţie şi sperăm să se desfăşoare şi în următorii ani.