Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.51/2005
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2005
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.30 | Mihai Sandu-Capră - creionarea efectelor benefice pe care le are asupra economiei aplicarea cotei unice de impozitare; | ![]() |
||
|
Modificarea sistemului de impunere prin introducerea cotei unice de impozitare începand cu 1 ianuarie 2005 nu face altceva decât să urmărească tendinţa existentă acum în politica fiscala din ţările est-europene. Acest sistem asigură simplitate şi creează premisele pentru creşterea economică, prin stimularea investiţiilor şi a consumului. În acelaşi timp, reducerea fiscalităţii are menirea să încurajeze munca, contribuind la scoaterea la lumină a unei parţi din "economia gri". Deşi unii colegi din opoziţie considera măsurile adoptate "un mare insucces in politica economică şi fiscală", cota unică de impozitare de 16% nu a avut un impact negativ asupra veniturilor salariale, aşa cum şi-ar fi dorit unii. Prin conceperea unui sistem unic de deduceri personale, nici un contribuabil nu a înregistrat pierderi din aplicarea cotei unice de impozitare. Astfel, persoanele cu venituri lunare de până la 10 milioane de lei beneficiază de deduceri ce variază intre 2.500.000 lei şi 6.500.000 lei, in funcţie de numărul de persoane aflate în întreţinere. Pentru a sublinia componenta socială a politicii fiscale adoptate de actualul Guvern, trebuie să menţionăm faptul că pensionarii sunt marii câştigători ai cotei unice. Aceştia nu mai plătesc impozit pentru pensiile de până la 9.000.000 lei, sumă asupra căreia nu se aplică nici un fel de impozit crescând de la 8.000.000 de lei la 9.000.000 lei, iar venitul lunar impozabil din pensii se stabileşte prin scăderea acestei sume. După doar 4 luni de la aplicarea noilor impozite, efectele benefice asupra economiei încep să-şi facă simţită prezenţa. Din cifrele vehiculate de către Ministerul Finanţelor ne putem da seama că rotiţele noului sistem fiscal s-au pus in mişcare. Încasările totale la bugetul de stat au crescut cu 2,6% faţă de prognoza bugetară construită de Guvernul precedent, în care impozitul pe profit a fost luat în calcul la 19%, iar impozitul pe venit în trei trepte: 14%, 26% si 38%. Criticii cotei unice se plâng mereu că acest sistem înseamnă o reducere a poverii fiscale de pe umerii celor bogaţi. Este, însă, o părere superficială, pentru că, acest sistem de taxe stimulează investiţiile şi, implicit, crearea de locuri de muncă, lucruri deosebit de importante într-o ţară în dezvoltare, aşa cum este încă România la ora actuală. Cu siguranţă, efectele pozitive ale măsurilor din domeniul fiscal adoptate de actualul executiv vor fi resimţite într-un grad mai mare spre sfârşitul anului. Potrivit Comisiei de prognoză din subordinea primului- ministru, produsul intern brut va creşte în medie cu 6,2% pe an până în 2008, exporturile vor creşte în medie cu 14,2%, mai mult decât importurile, care vor avansa, in medie, cu 13,7%. Numărul mediu de salariaţi va creşte cu 1% in medie, în fiecare an, rata inflaţiei se va reduce până la 3% in 2008, iar salariul real va avansa, în ritm mediu, cu 7,8% pe an. În condiţiile în care această tendinţă ascendentă se va menţine, cota unică ar putea să-şi atingă "misiunea" in maxim doi ani. |



