Parliamentary debates

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

În urmă cu exact 15 ani, în Piaţa Universităţii se derula cel mai negru episod din istoria post-decembristă, un atac asupra libertăţilor fundamentale ale oamenilor, un eveniment ce a însemnat involuţia României, retrogradarea în istorie cu cel puţin 20 de ani.

Hoarde de ortaci, înarmaţi cu bâte şi răngi, cu un sentiment deosebit de conştiinţă civică, asa cum spunea Ion Iliescu, preşedintele ţării la acea oră, veniţi să stabilească ordinea în Bucureşti şi mai apoi să planteze flori, au curmat cu barbarie şi brutalitate o manifestaţie paşnică, anticomunistă, care cerea aflarea adevărului despre Revoluţia din decembrie '89.

Aceste evenimente au adus cu ele izolarea internaţională, aruncând ţara într-un beci al istoriei, ale cărui efecte încă se mai resimt. Abuzurile şi violenţele din acele zile au oripilat întreaga lume, imaginile represiunii făcând înconjurul planetei.

Pseudo-miliţiile lui Ion Iliescu şi-au făcut datoria: au lovit, au arestat, au anchetat şi chiar omorât golanii şi huliganii prezenţi în Piaţa Universităţii, care cereau democraţie şi scandau lozinci anticomuniste. În acele momente, să fi fost student sau intelectual reprezenta cel mai mare delict, pentru care riscai mutilarea, lipsirea de libertate sau chiar condamnarea la o moarte violentă, aşa cum s-a întâmplat cu multe dintre persoanele aflate in Piaţă la acea dată.

Cu siguranţă, acest episod sângeros din iunie 1990 ar fi fost evitat dacă ar fi existat o lege a lustraţiei. Este de fapt ceea ce s-a susţinut în acele zile în Piaţa Universităţii: curăţarea clasei politice de foştii propagandişti comunişti, foştii activişti, nomenclaturişti şi torţionari bolşevici.

Sperăm că, sprijiniţi de acest context al evenimentelor nedorite din 13-15 iunie 1990, legea lustratiei, legea care urmareşte înlăturarea tuturor celor care au deţinut pârghiile sistemului represiv comunist, încercând astfel o reparaţie morală, să se bucure de susţinerea tuturor celor care conştientizează barbariile din timpul regimului comunist, dar şi din timpul regimului neocomunist iliescian.

Deşi unii ar putea-o considera tardivă, o astfel de lege vine să înlature posibilitatea ca, datorită vechilor metehne, unii lideri să convoace forţele populare pentru a asigura o linistita domnie despotică, plantând flori cu tarnăcopul, peste ruşinea de a fi liber.

Măcar acum, o dată cu crearea unui cadru legislativ stabil, dupa 15 ani de tăcere complice, justiţia trebuie sa sancţioneze ceea ce până acum, din varii motive, a omis.