Parliamentary debates

Domnul Mircea Ciopraga:

"Rolul şi activităţile organizaţiei regionale de cooperare în zona Mării Negre"

Stimaţi colegi,

În declaraţia de săptămâna trecută am început introducerea într-un subiect de politică externă de o importanţă din ce în ce mai mare pentru România. Este vorba de cooperarea economică şi politică între ţările din regiunea Mării Negre şi de rolul asumat de România în desfăşurarea acestui proces.

Vă reamintesc că sunt interesat să vă vorbesc despre acest subiect mai ales în calitate de preşedinte al delegaţiei Parlamentului României la Adunarea parlamentară a cooperării economice a Mării Negre, structură care are ca principal asigurarea pe bază legislativă a cooperării economice, sociale, culturale şi politice între ţările membre.

Ca scurtă istorie recentă, Marea neagră a redevenit o zonă de mare interes internaţional, o dată cu prăbuşirea, la sfârşitul anilor 90, a regimurilor comuniste în ţările din regiune şi odată cu dezmembrarea, în 1991, a Uniunii Sovietice. Aceste schimbări politice majore au deschis calea către o colaborare regională care, în 1992, s-a concretizat prin înfiinţarea Organizaţiei cooperării economice la marea neagră, formată din 11 state situate în apropierea bazinului Mării negre şi având ca scop promovarea integrării treptate a regiunii în economia europeană şi mondială.

Dat fiind însă că noile oportunităţi comune de dezvoltare erau nu doar de natură economică, ţările din regiunea Mării Negre au încercat, în acelaşi timp, să pună şi bazele unei colaborări pe plan politic, social şi cultural. Conştiente de avantajele proximităţii geografice şi ale moştenirii istorice şi culturale, aceste ţări au încercat astfel să creeze un cadru omogen în care o serie de probleme specifice să fie mult mai bine abordate şi rezolvate.

Ca urmare a acestor demersuri, la începutul anilor 90 au fost create, pe lângă OCEMN, numeroase alte organizaţii regionale care să se ocupe de chestiunile legate de stabilitatea în zonă, cooperarea inter-parlamentară, relaţiile de bună vecinătate, combaterea criminalităţii, a traficului şi imigraţiei ilegale, progresele în domeniul educaţiei şi cercetării ş.a. mai concret este vorba de apariţia următoarelor structuri: Procesul de cooperare a statelor sud-est europene; Gruparea Georgia, ucraina, Uzbekistan, Azerbaidjan şi Republica Moldova, Iniţiativa de cooperare sud-est europeană şi, mai târziu, Pactul de stabilitate în Europa de sud-est.

Funcţionarea acestor instituţii este susţinută de un model complex de organizare bazat pe o specializare a activităţilor, pe interacţiune şi consultare.

În ceea ce priveşte componenţa organizaţiilor de cooperare în zona Mării Negre, acestea reunesc, cu rare excepţii, următoarele state: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Serbia-Muntenegru, Turcia şi Ucraina. un rol important în cadrul acestor organizaţii îl au însă şi ţările şi organismele internaţionale cu statutul de observator, care au dreptul să participe activ la întâlniri şi dezbateri, dar fără să voteze. Este cazul Austriei, Egiptului, israelului, Italiei, Poloniei, Tunisiei, Franţei, Germaniei, SUA etc. şi Uniunii Europene, OSCE-ului, Consiliului Europei, ONU, BERD, Băncii Mondiale ş.a.

Coordonarea generală a activităţilor care se desfăşoară în cadrul instituţiilor de colaborare în zona Mării Negre este asigurată, prin rotaţie, de statul care deţine preşedinţia organizaţiei în anul calendaristic respectiv, de regulă un interval de 6 luni. Deciziile sunt adoptate prin consens în cadrul reuniunilor periodice ale şefilor de guvern şi miniştrilor de externe şi sunt reflectate, desigur, în documente finale, declaraţii şi recomandări politice.

O altă componentă de bază a activităţilor o reprezintă comisiile sau grupurile de lucru, alcătuite din experţi naţionali care dezbat şi formulează propuneri de proiecte şi acţiuni, în domenii specifice de cooperare ca: agricultură, turism, combaterea crimei organizate, transporturi, energie, mediu, întreprinderi mici şi mijlocii, ştiinţă şi tehnologie, minorităţi, cultură, informaţii şi mass-media etc.

Finanţarea organizaţiilor de cooperare din regiunea Mării Negre provine din donaţiile voluntare sau obligatorii ale ţărilor membre, precum şi din atragerea de fonduri de la Uniunea Europeană şi alte instituţii financiare internaţionale. Pentru a sprijini financiar implementarea unor proiecte de cooperare în zonă, aceste organizaţii şi-au dezvoltat şi organisme înrudite, de genul băncilor, al consiliilor oamenilor de afaceri sau al asociaţiei camerelor de comerţ din regiunea Mării Negre, prin care să atragă fonduri din sectorul privat din ţările mai dezvoltate din punct de vedere economic.

În contextul extinderii Uniunii Europene şi a NATO, organizaţiile de cooperare din zona Mării Negre s-au dovedit a fi şi un cadru excelent de pregătire politică şi economică pentru candidatura şi aderarea unora dintre ţările membre la cele două organisme internaţionale. Sprijinirea eforturilor de consolidare a proceselor democratice şi a reformelor impuse de tranziţia la economia de piaţă, precum şi intensificarea cooperării în domeniul combaterii crimei organizate, a migraţiei ilegale şi a traficului ilicit de arme şi stupefiante, au avut astfel un rol foarte important în apropierea regiunii Mării Negre de structurile europene şi euro-atlantice.

Stimaţi colegi, am încercat prin această prezentare să demonstrez cum, prin ansamblul activităţii desfăşurate în cadrul instituţiilor de colaborare din regiunea Mării negre, această zonă s-a apropiat gradual de criteriile internaţionale de cooperare regională şi de rezultate semnificative, în pofida, încă, a existenţei unor însemnate diferenţe economice şi sociale dintre ţările participante la acest proces de cooperare. Faptul este extrem de încurajator în ceea ce priveşte şansele de dezvoltare ale statelor din regiunea Mării Negre pentru asigurarea prosperităţii, stabilităţii şi securităţii comune şi a spaţiului european.

Vă mulţumesc.