Parliamentary debates

Domnul Gabriel Sandu:

"Ce fac foştii securişti şi comunişti dintre noi"

Chiar dacă trăim cu impresia că în 1989 s-a schimbat un regim, mă tem că ne înşelăm amarnic. Deşi la nivel declarativ cu toţii am devenit democraţi şi capitalişti, ar fi interesant de văzut ce s-a întâmplat cu foştii securişti şi cu nomenclatura fostului regim.

Chiar dacă avem mult mai multe partide decât ar fi cazul, nu trebuie să ne amăgim cu gândul că vechiul PCR a murit total. Traducerea unui partid în viaţa reală este capitalul uman de care dispune. PCR-ul nu mai există ca organizaţie, dar majoritatea celor care au făcut parte din acest partid încă gândesc şi acţionează ca pe vremea faimoaselor congrese şi se află în mod convenabil în structuri cheie din stat.

De fapt, nu s-a schimbat nimic la nivel mental. Nomenclatura, eşalonul doi, a înlocuit privilegiile prin care aveau exclusivitate la alimentele care se găseau doar la cantina Partidului sau la plecări în străinătate, cu privilegiile de a privatiza şi a nu plăti, de a obţine monopol economic şi de a-l păstra cu orice preţ.

Dacă înainte de '89, Securitatea ajunsese să vâneze membrii partidului care o înfiinţase, după '89 s-a produs marea împăcare sub idealul comun de a nu lăsa România pe mâinile golanilor care au trăit cu impresia că au făcut o revoluţie.

Această strategie a avut succes deoarece infiltrarea acestora în sistem este totală. Putem începe cu cei mai insignifianţi funcţionari publici care încă aşteaptă pachetul de ţigări şi cafeaua, primari, consilieri locali, membri în consilii de administraţie, membri de partid, angajaţi în ministere, parlamentari.

Avantajele erau clare şi comuniştii şi securiştii aveau informaţiile necesare să păstreze şi să acumuleze capital şi funcţii în noul şi tânărul stat democratic român.

În concluzie, s-a creat o suprastructură formată din oameni infiltraţi în absolut toate structurile statului care lucrează meticulos, în mod organizat, folosindu-se informaţii privilegiate, fonduri, spre propriul lor interes.

Ne-au trebuit 17 ani ca să înţelegem să ne gândim la o primenire morală a României. Toate ţările din fostul bloc comunist au reuşit să-i îndepărteze pe cei care au făcut parte din structurile de conducere a partidului la scurt timp după schimbarea regimului şi acest lucru le-a asigurat credibilitate internaţională, acces la fonduri externe şi, în ultimă instanţă, dezvoltare rapidă. În acest timp, România a fost obligată să se vadă izolată în Europa, pentru a doua oară, din cauza mineriadelor şi a evenimentelor de la Târgu Mureş.

Este oare o coincidenţă faptul că de fiecare dată când s-a încercat condamnarea publică a comunismului, reacţiile au fost atât de puternice încât nu s-a întâmplat nimic.

Un singur lucru este mai important decât condamnarea comunismului, şi acesta este îndepărtarea din funcţii publice a oamenilor care au făcut parte din vechiul sistem pentru că ei sunt, în ultimă instanţă, cei care împiedică dezvoltarea României.