Parliamentary debates

Domnul Daniel Buda:

Declaraţie politică intitulată "Despre precedentul Kosovo şi alţi demoni..."

Declaraţia de independenţă adoptată pe 17 februarie 2008 în Parlamentul de la Priştina a consacrat o realitate: pe harta lumii a mai apărut un stat, Kosovo. Proclamarea independenţei acestei provincii reprezintă un eveniment politic major, un eveniment care a fost anunţat şi prevăzut de multă vreme şi care s-a dovedit a fi imposibil de evitat.

Nu au apucat bine să îşi proclame independenţa că au şi apărut o serie de reacţii în lanţ, în care pasiunile s-au reaprins iar marile puteri îşi lovesc ameninţător săbiile de scuturi. Ne confruntăm din nou cu o metaforică "vărsare de sânge" în ceea ce priveşte ambiţiile identitare şi resentimentele istorice care răbufnesc în numeroase părţi ale lumii, acum, în plina epocă a globalizării şi integrării.

Partea cu adevărat tragică în această poveste este faptul că există o istorie, un trecut... un trecut din care nimeni nu a învăţat nimic, o istorie care încă o dată ne demonstrează ciclicitatea ca primă trăsătură definitorie a sa, o ciclicitate dezolantă... spre tragic, aş putea spune.

Precedentul kosovar reuşeşte astfel să dea speranţe şi altor regiuni separatiste din Europa şi Caucaz. Ruperea Kosovo din Serbia împarte comunitatea internaţională în două tabere: cea pro, condusă de SUA şi o parte "substanţială" din Europa, în vreme ce la Moscova şi Belgrad se aud proteste. Cele două mari puteri ale lumii, Rusia şi SUA, găsesc un nou prilej pentru a se certa şi a negocia, renegocia în umbră probleme vechi şi încă nerezolvate. Lumea politică internaţională fierbe, cuprinsă parcă de un fel de entuziasm al ieşirii din plictis... obosise de atâta zgomot făcut de celelalte popoare răzvrătite: Irak, Israel sau Palestina. Subiectul Kosovo este unul nou.

Popoarelor slave li se alătură şi România, care refuză să recunoască noua formaţiune. Declararea independenţei Kosovo a surprins "opinia publică", dar şi pe analiştii politici luaţi pe nepregătite, în ciuda tuturor semnalelor primite în ultimul timp... Au reacţionat, ca şi în alte dăţi, totalmente haotic. Şi fiindcă starea de plictis domnea şi în România, de ce să nu facem din acest subiect unul de prima pagină?

Moscova - dar şi autonomiştii maghiari - lasă să se înţeleagă că noul statut al Kosovo ar putea fi un precedent nu numai pentru republicile separatiste din fosta URSS şi pentru sârbii bosniaci, ci chiar şi pentru Transilvania. Momentul este bine ales, dat fiind faptul că în Cipru şi în Armenia se organizează alegeri prezidenţiale, iar la Bucureşti va avea loc un summit NATO.

În ciuda tuturor vocilor occidentale care susţin contrariul, independenţa Kosovo va fi cu siguranţă un precedent. Însă speculaţiile în legătura cu apariţia unui precedent în ţara noastră nu au niciun fundament. Fără îndoială, România are o istorie a conflictelor interetnice şi a părţilor teritoriale care au vizat regiunile populate de maghiari, şi de aici până la amplificarea unui subiect, nu poate fi decât un pas.

Nu numai că este exclusă orice asemănare cu Transilvania, dar nici măcar apariţia şi recunoaşterea statului Kosovo nu poate să constituie un precedent, pentru că fiecare caz în care unei comunităţi îi este ameninţată existenţa, şi care afectează grav pacea mondială, este judecat de sine stătător. Dreptul internaţional recunoaşte dreptul la secesiune atunci când aceasta este ultima posibilitate pentru a asigura continuarea existenţei unei comunităţi, a culturii şi a tradiţiilor acesteia.

Ce va rămâne după acest val de isterie? Toate opiniile independente arată că nu există riscul să se repete în România ceea ce se întâmplă în Kosovo. Şi atunci despre ce vorbim? Ce analizăm de fapt?

Transilvania este parte integrantă a unui stat membru al UE şi NATO, organizaţii cu instrumente pentru aplanarea conflictelor dintre statele membre şi care nu au niciun interes ca la graniţele de est să izbucnească un conflict. Spre deosebire de spaţiul balcanic, aruncat de războaie într-o "preistorie" a culturii politice şi unde disputele încă se rezolvă cu arma în mână, ambele părţi ale unui potenţial diferend privind Ţinutul Secuiesc funcţionează după principii europene şi de drept internaţional care descurajează iniţiativele unilaterale.

Astfel că, pe scurt, România nu va pierde Harghita şi Covasna, dar reuşeşte cu brio sa reînvie din demonii care au bântuit-o pe vremea "fragilei democraţii", reuşind să îşi dezechilibreze doar credibilitatea.