Parliamentary debates

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"De ce acordul cu FMI nu este patul lui Procust, ci singura şansă de a evita recesiunea"

România, condusă de performantul Guvern al liberalului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, a crezut în ultimă perioadă a stăpânirii lor samavolnice că se află la adăpost de efectele importante ale crizei economice. România s-a aflat în situaţia unui înotător care simte că mareea este mai puternică decât în mod normal, dar nu a prea conştientizat că pe mare este furtună. Aşa că, în loc să-şi ia măsuri de prevedere, s-a avântat şi mai mult în larg. Guvernul Tăriceanu, chiar când se anunţa o perioadă de criză economică, a preferat să se împrumute, să întreprindă cheltuieli bugetare nejustificate de vreo raţiune economică sau socială. Iată ce ne-a adus la împrumutul cu FMI - incapacitatea Guvernului liberal de a pune deoparte bani albi pentru zile negre. În perioade de prosperitate, mai faci şi economii pentru perioade mai dificile.

Exerciţiul bugetar de anul trecut a arătat nu numai că nu au existat aceşti bani albi puşi deoparte, ci că s-au cheltuit şi bani pe care nu-i aveam, mai ales pe ultimele două luni ale anului, când s-a cheltuit suplimentar cam cât se cheltuiseră în primele zece, fără efecte majore în economie.

Aş aduce aici aminte că leul a pierdut faţă de euro, în ultimele trei luni ale anului trecut, mai bine de 15%, fără ca Guvernul să ajute în vreun fel la stabilizarea cursului valutar. Or, în această situaţie, ne vedem obligaţi să alegem între a înfrunta furtuna pe forţe proprii slăbite sau cu un colac de salvare la dispoziţia noastră oricând. Am preferat varianta mai sigură şi mai aducătoare de beneficii pentru noi, adică un împrumut extern pe două paliere: unul de la FMI, bani de care, practic, nu dispune decât BNR, şi unul care merge direct la buget, la Ministerul de Finanţe, din partea diverselor organisme economice de la nivelul Uniunii Europene, cu rolul de a ne ajuta la acţiunea directă asupra economiei.

Împrumutul de la FMI, atât de discutat şi cauzatoriu de valuri de cerneală otrăvită, a fost singura variantă acceptată de Uniunea Europeană. În virtutea relaţiilor dificile pe care ţara noastră le-a avut cu Fondul, era de înţeles reacţia relativ ostilă a sindicatelor şi ale unei părţi a media. Dar, aşa cum am tot spus, statutul ţării noastre s-a schimbat, iar felul în care Fondul discută cu o ţară membră a UE este mult mai relaxat şi cordial decât cu o ţară aspirantă, cu deficienţe politice şi economice majore.

De unde reprezentanţii Guvernului, dar şi preşedintele Băsescu, se aşteptau la discuţii dificile, am ajuns la momentul în care FMI chiar îşi asumă răspunderea de a rezolva problema creditării. Nu cred că e puţin lucru că FMI a obţinut acordul tuturor băncilor importante cu filiale în România, dar cu centrii de decizie în alte ţări, să accepte menţinerea în ţară a banilor puşi la dispoziţia filialelor româneşti de către BNR. Pentru a demonta odată pentru totdeauna argumentul scepticilor economici, dar şi al adversarilor politici, să fie clar că toţi banii care vor intra în România vor rămâne în România.

Pe partea socială, condiţiile FMI nu au fost dure, aşa cum se aşteptau bocitorii de serviciu. Nu numai că vom păstra toate măsurile sociale pe care am promis că le luăm, pensia minimă garantată de 300 de lei sau prelungirea perioadei de şomaj, dar vom încerca, pe cât posibil, de a mări salariile celor cu venituri mici din sistemul bugetar. Vorbim de oameni cu salarii de 6-7 milioane de lei vechi.

Pe de altă parte, însă, avem în vedere un sistem de echitate şi solidaritate socială, nu de asistenţă socială gratuită. De aceea, salariile bugetarilor, mai ales din zona funcţionarilor publici, vor fi îngheţate. Vorbim aici de oameni care au venituri destul de mari şi cărora dacă li s-ar oferi măriri salariale egale în procent cu cele ale celor cu salarii mici, atunci ar creşte dezechilibrul. Una este să măreşti cu 10% salariul unui tânăr profesor care câştigă 7 milioane şi alta să măreşti cu 10% salariul unui înalt funcţionar public care câştigă 50 de milioane. Ecartul dintre cei doi ar creşte cu 430 de lei în favoarea celui de-al doilea. Or, cred că asta nu ar mai fi echitate socială. Aşa stau lucrurile şi cu sporurile salariale, de multe ori nedrept acordate, cu scopul de a mânca din "brânza statului". E greu de imaginat de ce, să spunem, un funcţionar public care lucrează la ghişeu poate beneficia de spor de confidenţialitate.

A doua parte a împrumutului extern luat de România, cam o treime din suma totală vehiculată, va merge spre bugetul de stat. Guvernatorul BNR, domnul Mugur Isărescu, spunea că anul trecut au existat investiţii private de 20 de miliarde de euro în România, iar anul ăsta se aşteaptă la investiţii doar 4,6 miliarde de euro. E clar, din punctul nostru de vedere, că statul trebuie să-şi asume, în măsura în care se doreşte evitarea recesiunii, rolul de a compensa cumva acest deficit de investiţii. De aceea, toţi banii care vor veni din alte surse decât FMI vor fi direcţionaţi spre lucrările de infrastructură.

Iată, dacă vreţi, o scurtă radiografie a efectelor posibile ale acestui împrumut extern şi de ce nu trebuie să ne temem că vom fi scurtaţi de cap ca aceia ademeniţi de Procust, cu falsă ospitalitate, în casa sa. De altfel, singura noastră condiţie este să reducem cheltuielile nenecesare, acel deficit bugetar tot timpul pomenit.

Nu este varianta perfectă, dar este cea mai bună dintre variantele posibile. Şi, cu puţin noroc, aşa cum a spus şi guvernatorul BNR, ne putem aştepta chiar la creştere economică anul acesta.