Parliamentary debates

Domnul Zanfir Iorguş:

"Ziua Internaţională a Persoanelor în Vârstă; bătrânii României, încotro?"

În sesiunea ONU din februarie 1991 s-a stabilit ziua de 1 octombrie ca "Zi Internaţională a Persoanelor în Vârstă", iar la 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU a adoptat, prin Rezoluţia 46/91, "Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă, destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi". Transpunerea în viaţa de zi cu zi a prevederilor înscrise în documentele ONU a impus crearea unui sistem de mecanisme specifice, capabile să pună în practică aceste obiective importante ale organizaţiei mondiale.

Această sărbătoare ar trebui să ne prilejuiască atât nouă, cât şi guvernanţilor, nişte reflecţii. Şi asta deoarece, în graba spre viitor, scăpăm din vedere dorinţele, cerinţele, necesităţile acelora care au ajuns la această vârstă, şi nu ne mai întoarcem privirile spre cei care au construit prezentul şi o parte din trecut. Prezentul nu poate fi explicat fără cunoaşterea trecutului, aşa cum nici viitorul nu poate fi proiectat fără explicarea prezentului. Tot aşa, generaţiile viitoare îşi găsesc probabilitatea de destin în faptele celor în vârstă de astăzi. Din păcate, prea rar ne manifestăm nevoia ca, dincolo de a ne căuta rădăcinile în generaţiile trecute, să-i omagiem pe cei care au adăugat, după puterile lor, trepte pe scara devenirii umane.

Pensionarea este un moment deosebit de important în viaţa fiecăruia dintre noi, dar, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, este un moment dificil, care, adesea, este însoţit de un neplăcut sentiment al inutilităţii pentru societate.

Individul, ca persoană, nu poate fi independent în totalitate, el depinzând în marea majoritate a cazurilor de societatea în care trăieşte. Cum în ultimii ani în societatea românească au avut loc mari schimbări în toate domeniile, bătrânii au rămas pe un prag al societăţii undeva la limita dintre existenţă şi supravieţuire.

Dincolo de constrângerile lor fiziologice şi spirituale, este onorant şi omenesc de a omagia sentimentul de solidaritate cu persoanele vârstnice, care nu trebuie să se simtă excluse social. Toate acestea trebuie traduse în fapte, în viaţă, de către guvernanţi, prin asigurarea unui trai fără privaţiuni majore vârstnicilor, prin integrarea şi valorificarea experienţelor de viaţă în proiectele prezentului şi ale viitorului.

Viaţa bătrânilor a devenit temă a discursului politic prin care se încearcă, prin cuvinte cu grijă alese, o anumită compasiune filantropică. Aceste discursuri nu ţin de cald şi nici de foame. Mai mult ca sigur că mai mult umilesc.

Concret, trebuie să se facă mai mult. Lipsesc acele cămine unde bătrânii să fie îngrijiţi şi ajutaţi să-şi ducă bătrâneţile mult mai demn. Se aşteaptă să moară cineva, pentru a se face loc altui bătrân. Rolul familiei este esenţial în viaţa bătrânilor. Grija copiilor faţă de părinţi, prezenţa nepoţilor aduc bucurii şi o stare psihologică optimistă. Prelungirea activităţii în condiţii bune induce o stare sufletească deosebită. Câţi bătrâni au parte de o bătrâneţe fericită? Ce face societatea pentru cei ajunşi la apogeul mult aşteptat? Iată întrebări la care nu se prea găsesc răspunsuri. Un rol important îl pot avea şi acele ONG-uri care se ocupa de asistenţă socială, asociaţiile de pensionari, casele de ajutor reciproc ale pensionarilor. Se pare însă că nici acestea nu-şi pot îndeplini funcţiile statutare propuse, din motive dintre cele mai diverse, şi în mod special din lipsă de fonduri.

De aceea, este necesar să existe o preocupare continuă pentru a identifica, cât mai grabnic, soluţii pentru îmbunătăţirea traiului zilnic al persoanelor în vârstă şi, desigur, al pensionarilor.

Grija societăţii şi, în special, a celor ce conduc destinele acestei ţări ar trebui să se îndrepte spre identificarea soluţiilor de protecţie a pensionarilor, respectiv a vârstnicilor. Trebuie să avem grijă ca viitoarele legi să aibă în vedere garantarea fondurilor pentru pensii, astfel încât, indiferent cât de greu ne-ar fi, să putem asigura un trai decent şi fără lipsuri persoanelor vârstnice. Este de datoria noastră să căutăm modalităţile prin care viaţa bătrânilor să fie cel puţin mulţumitoare. Aceasta este o datorie morală şi, în acelaşi timp, constituţională!