Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 13, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.130/2009
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 13, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 13, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.30 | Ioan Oltean - declaraţie politică "România, imaginea fidelă a haosului general în prag de alegeri prezidenţiale"; | ![]() |
||
|
"România, imaginea fidelă a haosului general în prag de alegeri prezidenţiale" După cum bine ştiţi, România are nevoie în aceste momente de tot sprijinul nostru şi, implicit, de un efort comun intens pentru a reuşi stabilizarea situaţiei actuale a ţării atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere politic. Contrar acestor nevoi stringente ale ţării, acţiunile şi măsurile întreprinse de opoziţie, şi nu numai, sunt de natură distructivă, nocivă, şi nu fac decât să adâncească sentimentul de nesiguranţă şi panică, resimţite deja de către populaţie în contextul crizei financiare mondiale. Astfel, în sensul unei situaţii economice nefaste, suntem obligaţi să asistăm la scene politice penibile care nu fac altceva decât să confirme încă o dată faptul că membrii opoziţiei, şi nu numai, săvârşesc în mod premeditat şi continuu fapte şi acţiuni care nu pot genera decât haos general, derută, dezamăgire şi dispreţ în rândul românilor. Prin urmare, găsim absolut inacceptabilă şi impardonabilă atitudinea membrilor PNL, UDMR şi PSD în raport cu iniţierea şi finalitatea moţiunii de cenzură intitulată "11 împotriva României", întrucât aceasta ar echivala cu răsturnarea guvernului, implicit cu instaurarea unei stări de panică generală în rândul populaţiei. Iniţierea unei astfel de moţiuni de cenzură este cu atât mai mult de neconceput, întrucât iniţiatorii acesteia au procedat la semnarea a 2 moţiuni de cenzură diferite, în aceeaşi sesiune, în condiţiile în care trebuie menţionat faptul că nu este posibilă iniţierea unei noi moţiuni de cenzură care să critice aceleaşi aspecte care au mai fost supuse o dată votului Camerelor reunite ale Parlamentului şi asupra cărora, prin votul exprimat, Parlamentul s-a pronunţat deja. Puternica atitudine nechibzuită persistă, găsindu-ne nevoiţi în acest sens să asistăm sideraţi inclusiv la o acţiune abuzivă de blocare completă a însuşi acţiunii Preşedintelui României, Traian Băsescu, în intenţia sa de a solicita avizul celor două Camere reunite pentru a continua reforma statului. În temeiul articolului 90 din Constituţie, "preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional". Astfel, aspectele general şi imperativ prioritare pentru România în astfel de vremuri, respectiv reforma constituţională, necesară procesului de trecere la parlamentul unicameral, clarificarea relaţiilor dintre puterile statului, precum şi stabilirea mecanismelor de deblocare a crizei politice pentru clarificarea calităţii de mediator a Preşedintelui între puterile statului, dar şi între puterile statului şi societate, sunt în mod voit şi malefic anihilate prin diverse măsuri aberante propuse de către membrii PSD, UDMR şi PNL. Într-un astfel de context, am asistat cu stupoare la obstrucţionarea voită şi intenţionată a expunerii solicitării Preşedintelui României în raport cu înscrierea pe ordinea de zi a cererii privind obţinerea avizului celor două Camere reunite în raport cu iniţierea unui referendum naţional. Considerăm că o astfel de conduită abuzivă nu face decât să confirme faptul că membrii partidelor PSD, UDMR şi PNL nu urmăresc decât distrugerea ultimei firimituri de moralitate, disciplină şi organizare administrativă, regulamentară, în favoarea păstrării şi conservării numeroaselor privilegii personale. De asemenea, declaraţiile nefondate, lipsite de orice temei moral şi legal ale domnului Nica cu privire la o posibilă fraudare a alegerilor prezidenţiale, insinuând organizarea de turism electoral, precum şi situaţia actuală precară şi îngrijorătoare a nivelului infracţionalităţii în ţară au generat reacţia domnului prim-ministru, Emil Boc, în sensul demiterii domnului Nica de la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. În astfel de vremuri extrem de dificile din punct de vedere economic şi politic, în care preocuparea prioritară trebuie să fie asigurarea echilibrului şi a unei oarecare constanţe şi coerenţe a traiectoriei actualei guvernări, membrii Partidului Social Democrat au considerat de cuviinţă că singurul instrument menit a combate decizia primului-ministru Emil Boc privind remanierea ministrului este afişarea unei atitudini sfidătoare şi dezaprobatoare în sensul blocării activităţii guvernamentale prin solicitarea adresată premierului privind revenirea asupra deciziei, şi mai mult, prin susţinerea necondiţionată a domnului Nica. În această perioadă de grea încercare economică, este esenţial să deţinem abilităţile şi competenţele necesare pentru a reuşi o bună administrare şi gestionare a situaţiei de criză generală cu care ne confruntăm. În acest sens, dragi colegi, vă reamintesc ca este imperativ să păstrăm capul pe umeri, gândirea la rece, departe de scopul suprem al atingerii şi materializării oricăror interese personale. Într-o perioadă cruntă în care România este bulversată de nemulţumiri, greve în domeniul justiţiei, medical şi nu numai, este de neconceput faptul că membrii opoziţiei şi nu numai, încearcă în mod făţiş şi neruşinat, crearea unui disconfort general de maximă amploare, de natură a destabiliza semnificativ situaţia curentă a ţării, încălcând astfel orice angajamente faţă de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Trebuie să vă aduc la cunoştinţă, dragi colegi, că sunt stupefiat şi contrariat de conduita politică recentă a colegilor noştri, că scopul originar de a clădi împreună a fost călcat în picioare, cu atât mai mult cu cât aceste împrejurări au loc cu o lună şi jumătate înainte de alegeri. Consider că astfel de acţiuni vor genera o criză majoră, politică, morală, economică şi de identitate a ţării noastre, cu repercusiuni grave resimţite puternic în toate planurile. |



