Parliamentary debates

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Vizita domnului Dominique Strauss-Kahn, un semnal de încredere"

Vizita domnului Dominique Strauss-Kahn, directorul general al FMI, la Bucureşti şi discursul acestuia din Parlament reprezintă un semnal important în sensul stabilităţii economice a României. Practic, suntem la un an distanţă de la momentul începerii acordului cu FMI. Ca unul dintre susţinătorii iniţiali ai acestui demers, consider oportun să facem un bilanţ al beneficiilor şi al deficitelor aduse deopotrivă de acest acord.

România, la un an distanţă, se află în zona relativ calmă a Europei. Nu am reuşit încă să ieşim din recesiune, dar nu împărtăşim soarta Greciei, Bulgariei sau Portugaliei. Anul trecut, am avut un deficit bugetar relativ mare şi o contracţie economică la fel de consistentă. Pericolul a fost însă evitat, iar stabilitatea leului în raport cu moneda europeană a fost principalul factor în acest sens. Fără tranşele de bani venite de la FMI în conturile Băncii Naţionale, poate că previziunea lui Dinu Patriciu şi a altor distinşi analişti economici s-ar fi adeverit: un euro cotat la peste 5 lei. Nu trebuie să vă mai spun că o asemenea stare de fapt ar fi echivalat cu colapsul economic.

Tot anul trecut, lucru care nu trebuie neglijat, am avut două campanii electorale şi principalele două partide politice s-au aflat în egală măsură la guvernare, dar şi în adversitate politică. Unele dintre măsurile luate au avut şi caracter electoral. poate că era mai bine ca anul trecut să fi fost anul în care să se facă disponibilizări din sistemul bugetar şi să înceapă să se pună în aplicare legea unitară a pensiilor şi legea unitară a salariilor. De bine, de rău însă, împinşi de la spate şi de reprezentanţii FMI, am construit respectivele legi pe principii coerente şi convergente cu cele stipulate în acordurile cu Fondul. Guvernul condus de Emil Boc s-a dovedit un partener stabil, comunicaţional şi acţional, al organismelor financiare internaţionale.

Evident, nu doar factorul politic a contribuit activ la această relativă stabilitate. Activitatea Băncii Naţionale şi mai ales prestaţia guvernatorului Mugur Isărescu au contribuit de o manieră decisivă la suportabilitatea, deopotrivă pentru stat şi pentru privaţi, a stării actuale a economiei. În vremuri tulburi, e greu de găsit o ancoră, dar România a găsit-o în BNR.

Acum, România îşi pune deja un alt tip de probleme. Pe de o parte, vrea relansarea creditării. Pe de altă parte, are perspectiva creşterii economice de 1,3% prognozată pentru acest an. Există semne bune: creşterea producţiei industriale, o creştere relativă a consumului, reluarea angajărilor în mediul privat şi o plafonare a nivelului şomajului. Pentru a nu crede cineva că Puterea se ascunde după vişini, punctez aici şi lucrurile mai puţin bune cum ar fi nemulţumirile unor categorii sociale, transformate în proteste sindicale, sau încă incapacitatea organismelor subordonate statului de a atrage fonduri europene.

Aşa cum se poate observa, ne aflăm într-un moment de cumpănă - fie continuăm reformele, chiar cu riscul ca unora dintre noi să le meargă mai rău, şi acesta cred că este, în esenţă, mesajul directorului FMI; fie oprim reformele, facem concesii majore sindicatelor, creştem salarii şi pensii, cu riscul de a ne găsi în scurt timp în situaţia grecilor şi atunci ne va fi tuturor mai greu. Cu toţii trebuie să înţelegem că avem de făcut o alegere şi, dincolo de retorica politică, alegerea trebuie făcută în cunoştinţă de cauză.

Din punctul meu de vedere, acordul cu FMI se desfăşoară aşa cum a fost prevăzut, statul român îşi respectă obligaţiile şi comunicarea este una eficientă şi constructivă. Dincolo de asta, nu ne rămâne decât să punem în aplicare lucrurile asupra cărora ne-am înţeles. Cu puţin noroc, acest al doilea trimestru al anului 2010 poate constitui momentul zero al repornirii economiei româneşti.