Stelică Iacob Strugaru
Stelică Iacob Strugaru

Sittings of the Chamber of Deputies of June 22, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.107/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 22, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.30 Stelică Iacob Strugaru - declaraţie politică cu subiectul "România are nevoie de independenţă energetică";

 

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"România are nevoie de independenţă energetică"

Chiar dacă ne apropiem de miezul anotimpului cald, iar miza costurilor energiei şi securitatea furnizării acesteia nu reprezintă un subiect de cea mai mare actualitate, va trebui să luăm în calcul că vara va trece, iar problemele acestea ne vor presa şi ne vor costa mai mult decât ne imaginăm, în ciuda faptului că avem o ţară încă bogată, capabilă să susţină mai bine de jumătate din consumul intern de gaz natural şi petrol, diferenţa, din ce în ce mai accentuată şi în creştere, provenind din importuri scumpe, prost negociate în trecut şi, cel mai rău, incerte.

Experienţa "Ukraina" din 2005 şi exemplul "Belarus" de anul acesta trebuie să ne scoată din amorţeală şi să ne gândim cât mai curând la evitarea unor surprize neplăcute în privinţa aprovizionării cu resurse energetice.

Soluţia provizorie, prefigurată de statele europene, constă în proiectele energetice alternative, precum Nabucco, BTC sau altele. Dar, este şi aceasta doar o soluţie provizorie!

O strategie energetică sustenabilă, care să protejeze mediul economic naţional şi să îl poată facă mai competitiv, care să protejeze mediul ambiant şi care să vegheze la siguranţa şi sănătatea populaţiei are în vedere implicare, utilizarea şi exploatarea inovaţiilor şi a tehnologiei moderne.

România nu duce lipsă de niciunul dintre elementele care ar putea pune bazele unui program de dezvoltare sustenabilă. România nu duce lipsă de resurse umane bine pregătite. România nu duce lipsă de resurse naturale regenerabile. România nu duce lipsă nici de resurse financiare necesare, având în vedere finanţările asigurate de Uniunea Europeană pentru investiţiile în energie verde.

România duce însă lipsă de o viziune şi de o strategie pe termen lung, de coerenţă în implementarea unui plan de măsuri menite să ne scape de dependenţa energetică din exteriorul frontierelor ţării şi chiar din afara frontierelor Uniunii Europene.

România încă nu şi-a conştientizat importanţa şi influenţa în regiunea Mării Negre, oportunităţile derivate din calitatea de membru al UE şi pierderile inacţiunii într-o astfel de direcţie.

România este în momentul în care îşi poate decide în mod fericit viitorul.