Călin Potor
Călin Potor

Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.47/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.31 Călin Potor - declaraţie politică intitulată: - "Pledoarie pentru dascăli";

 

Domnul Călin Potor:

"Pledoarie pentru dascăli"

Categoria socio-profesională a dascălilor este o categorie de o importanţă semnificativă în societatea românească, prin rolul său de a forma nu doar conduite, caractere sau personalităţi umane, cât specialişti şi deopotrivă profesionişti în diverse domenii de activitate. Dacă odată era o mândrie să fii de profesie dascăl, iar omul de rând se pleca respectuos în faţa acestuia, recunoscându-i astfel meritele, astăzi condiţia socială a dascălului a ajuns într-o stare pe care o deplângem cu toţii. Principalul factor cauzator pentru care s-a ajuns aici este faptul că guvernele care s-au succedat la putere nu au acordat problemei financiare a dascălilor atenţia cuvenită, gestionând cu superficialitate şi lipsă de înţelepciune politică această situaţie.

Măririle de salariu, sporurile, subvenţiile şi ajutoarele de stat care s-au acordat rând pe rând profesorilor s-au dovedit în practică insuficiente a face faţă provocărilor unei societăţi aflate în tranziţie, în care creşterea preţurilor la produsele de bază este o constantă, aceste produse devenind un lux pentru o bună parte dintre cetăţeni. Dacă angajaţi ai altor instituţii publice, precum primăriile, prefecturile şi instituţii subordonate acestora primesc diferite sporuri şi indemnizaţii în bani, de la alocaţie de hrană, indemnizaţie de dispozitiv, spor de microunde, până la indemnizaţie pentru vestimentaţie, consider că este oportun ca noi, în calitate de oameni politici, să intervenim în sprijinul dascălilor, propunând o sumă lunară, pe lângă salariu, pentru vestimentaţia acestora. Supun atenţiei dumneavoastră faptul că, datorită salariilor foarte mici, profesorii nu îşi pot acoperi cheltuielile curente şi cele necesare asigurării unui trai decent, nemaivorbind despre materialele didactice care sunt costisitoare şi totodată absolut necesare pregătirii şi perfecţionării cadrelor didactice sau despre o vestimentaţie decentă şi adecvată. Statutul social al unui dascăl nu îi permite să apară în faţa elevilor ori a studenţilor altfel decât adecvat vestimentat, or, aşa cum menţionam mai sus, acest lucru este greu de realizat în practică, în condiţiile unor venituri atât de modeste.

Ca om politic dator să reprezint interesele celor care m-au votat, situaţia dascălilor îmi ridică serioase semne de îngrijorare. Am constatat cu toţii că tinerii noştri nu mai sunt interesaţi de a profesa această meserie, din cauza remuneraţiei mici şi, în acelaşi timp, am constatat că mulţi dintre dascălii noştri preferă să părăsească această meserie, fie plecând la muncă în străinătate, fie reorientându-se profesional. O spune realitatea cotidiană, o spun şi sondajele de opinie publică şi cercetările sociologice efectuate. Este o problemă care ne afectează societatea în ansamblul ei şi pe care trebuie să o stopăm.

În acest sens, propun să devenim cu toţii mai responsabili faţă de societatea românească şi faţă de problema dascălilor şi să luăm atitudine cu privire la aceste lucruri. Ca un prim pas în această direcţie, propun să milităm pentru acordarea unei sume de bani pentru vestimentaţie, atât profesorilor preuniversitari, cât şi celor universitari, fără discriminare, întrucât nevoile acestora o cer. Dascălii merită întreg suportul nostru moral şi financiar, prin ceea ce reprezintă ei pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri.