Iosif Armaş
Iosif Armaş

Sittings of the Chamber of Deputies of September 23, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of September 23, 2003

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Iosif Armaş - punctarea elementelor definitorii ale celor două constituţii comuniste;

Domnul Iosif Armaş:

După cum se ştie, procedurile parlamentare de revizuire a Legii fundamentale - Constituţia - s-au încheiat de curând, iar referendumul ce se va organiza la mijlocul lunii viitoare ar trebui să valideze, fără doar şi poate, adoptarea unei Constituţii moderne, europene, o lege care garantează libertăţile fundamentale ale omului.

Dar nu despre modernitatea şi actualitatea acestui demers politic vreau să vă vorbesc acum. Îmi permit să subliniez că astăzi se împlinesc 51 de ani de la adoptarea Constituţiei din 1952.

Să ne reamintim, chiar dacă nu ne face plăcere.

La 23 septembrie 1952, Sesiunea Marii Adunări Naţionale adoptă noua Constituţie, caracterizată ca "reprezentând bilanţul cuceririlor istorice dobândite până în pragul adoptării ei de poporul muncitor din ţara noastră, pe calea construirii socialismului".

Constituţia din 1952, prima de la preluarea puterii de către comunişti, statuează la art.1 că "Republica Populară Română este un stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate", iar la art.3 că "Republica Populară Română s-a născut şi s-a întărit ca rezultat al eliberării ţării de către forţele armate ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste de sub jugul fascismului şi de sub dominaţia imperialistă, ca rezultat al doborârii puterii moşierilor şi capitaliştilor de către masele populare de la oraşe şi sate, în frunte cu clasa muncitoare, sub conducerea Partidului Muncitoresc Român".

De asemenea, în Constituţia din 1952 este înscris pentru prima dată rolul partidului comunist ca forţă conducătoare în viaţa politică şi de stat a ţării. Constituţia din 1952 exprimă etapa de maximă sovietizare a ţării.

Peste 13 ani, într-o altă Sesiune extraordinară a Marii Adunări Naţionale, la 21 august 1965, se adoptă în unanimitate o nouă Constituţie, care consfinţeşte pe plan juridico-statal victoria deplină şi definitivă a socialismului şi proclamă Republica Socialistă România ca "stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate, suveran, independent şi unitar". La fel, Constituţia din 1965 consacră rolul clasei muncitoare, de clasă conducătoare în societate, şi proclamă rolul conducător al partidului în viaţa întregii societăţi.

Ca redactare, Constituţia din 1965 revine la unele formulări mai tradiţionale. În fond, se consacră monopolul puterii politice, preponderenţa absolută a proprietăţii statului şi a colectivizării agriculturii.